sâmbătă, 25 februarie 2012

Poate



          Alergi...
          E o goana nebuna in care te simti antrenat si rupi bucati din tarana peticita cu promisiuni crude ,de iarba.
O mare de fiinte,schimonosite intr-un rictus imens se imping grabite, isi croiesc drum printre masini, prin birouri, cluburi, magazine.
          Cu totii fug inspre un finish de care au auzit povesti o viata intreaga.E deja un mit sau o legenda...nici ei nu mai stiu de fapt.Insa nu -i deranjeaza, nu mai gandesc, nu mai simt, nu mai traiesc.
Au atele de care sunt atarnati atat de incalcite... incat cand vor ramane fara mainile ce-i ajutau sa se maimutareasca, se vor prabusi neputinciosi, pe pamantul ce-i asteapta flamand sa se reintoarca.
           Lor nu le mai pasa....sunt atat de fascinati si preocupati de detaliile tehnologiei, de monetarul din dotare ,incat nu reusesc sa treaca dincolo de ramile pictate ale tabloului lor.
           Te trezesti naucit de cap, ursuz si revoltat alergand intr un desert ostil.Tragi deoparte o babuta si o intrebi nervos ce cauti tu acolo?!
Ea...se uita la tine cu mila...urasti mila din ochii ei!....si-ti zice dojenitor:

"- Maica, de unde sa stiu eu ce cauti aici? Eu nu gasesc nimic din cei 73 de ani si tu, ma intrebi pe mine?....Te stiu cumva de undeva?...Ionele, tu esti, mama? "
           
            Te smucesti si pleci.Nu mai alergi...
            Alearga gandurile pe fiinta ta...si te ard, te-neaca, te sugruma...
           Te intrebi cand ai incetat sa mai fii tu, cum ai reusit sa te transformi in acea reflexie hidoasa a ta, din oglinda.Dar nu gasesti vreun raspuns.Te afli singur si pierdut.
Mainile , picioarele , capul ti se ingramadesc toate ....stai ghemuit , te legeni si zvacnesti in sunete numai de tine intelese.Tii ochii atat de stransi incat iti doresti ca totul sa fie un  cosmar.
Daa...sa deschizi ochii si sa piara toate fricile, sa se dizolve toate temerile...sa poti zambi din nou.
Si ...si sa nu mai alergi.Niciodata.
Esti mult prea obosit; lumea ti-a fost zguduita de prea multe ori;
Un respiro, o gura de aer fara otrava iluziilor lumesti e tot ce ceri.Si nu, nu esti un idealist.
              Auzi un zgomot puternic.
              Ti-e mult prea frica sa deschizi ochii.O faci atat de greu incat pentru prima oara simti caramizile grele ce-ti-i acopera ..da..te-ai zidit de tot in tine...esti singur-singurel..degeaba strigi, nu -ti va raspunde decat o boare racoroasa, a unui ecou ratacit ,din trecut..
            Si afli ca esti in pat.Un pat strain si rece ce nu ti aminteste nimic din acea senzatie de acasa pe care ti-o cere impedios umbra de suflet din tine.
acum iti amintesti ca mereu ai schimbat acoperisuri, mereu nu ai adunat prea multe atasamente, ca mereu ai fost abandonat, vinovat....
Oare e zidul de vina?
Daca te-ai zidit prea tare? Ai si uitat sa lasi macar fereastra deschisa, ca usa e de mult un perete al tau.

Tabloul care te-a salvat de cosmar e singura ta identitate...
Fata din el e singura ce te simte, te stie, te cunoaste.
Poate ca te si intelege...


         



       


vineri, 24 februarie 2012

Si cade o alta masca..

 
    degetele-mi deseneaza un dans ciudat pe tastatura ,ascult sunetele unei muzici bizare dintr-o curiozitate impinsa la extrem...si frapant e ca, desi e un pic altfel de cum simt eu...reusesc sa intuiesc o pagina arsa din povestea cuiva.
Poate ca am vrut sa simt povestea, sa inteleg starea , sa vad ce se ascund in spatele unor ochi  straini si a unui sentiment reprimat intr-o camera rece, uda a fiintei mele.
O apasare imi sufoca curajul, imi incuie secundele de recunoastere ,ce vreau sa mi le smulg din sange.Mereu incerc sa ma autoidentific,mereu ma cufund in mastile altuia cand vreau sa-i aflu fata reala, si ma afund atat de tare incat le incerc eu insami, rand pe rand ,nepasandu-mi cat de tare doare sa ti le scoti apoi..
          Uneori sunt atat de bine lipita in puzzle ul altuia incat recunosc in mine farame de fraze, mirosuri,umblete, revolte, binecuvantari si zambete.Imi dau seama ca am fost si eu acolo, imi dau seama ca oricat as fugi si oricata frica-ti este atasata de peretii celulei tale, oricum dintr-o secunda VEZI.
De aia te ard ochii aia straini, din acelasi motiv sorbi pe furis,cu nesat zambetul ce-ti este daruit .
Mereu exista o recunoastere de ambele parti, iar privirile daruiesc mai multe raspunsuri decat mii de cuvinte elaborate intr-o ordine exacta.
          Si tu sperai in nesperarea ta, sa nu afli candva, sa nu fi observat ceva, asa incat sa poti pleca impacat mai departe...caci "ce nu stii, nu te poate rani".Ai ignorat intuitia,,ai uitat de fiinta ta profunda.
Culmea e ca oricat te -ai zbatea , oricat ai fugi si ti-ai reprima, totul te ajunge din urma ca un bumerang si-ti daruieste lectia.
Credeai ca vei descoperi o pagina arsa dintr -o poveste...iti sunt revelate puzderii de romane, sute de marturii, mii de posibilati.
Ramai muta, ochii sfredelesc infinitul cu sete,cu recunostinta si revolta
E prea mult prea mult pentru tine!
Deci e prea muuuuuuuult!
Cautam prin pubele saracacioase resturi  din care sa incropesc o caricatura de existenta a unei persoane, incercam sa dau exemplarului  din catalog o descriere anosta, necesara ego ului ce-si justifica mereu alegerile.
          Dar povestea lui, o explica pe a mea...explica un amestec de sentimente traite independent si rezonant in acelasi timp.Poate din unghiul ochilor mei straini si reci ce-i intalnesc adesea in oameni tot mai noi, poate in ochii aia e doar o perceptie individuala.....poate e un mod de a te exprima propriu..
Devin incoerenta total..si asta pentru ca nu sunt obisnuita sa am un echivoc atat de catastrofal si o dreptate atat de curata, concomitent!
         Insa nu inteleg de ce te simti incomod cand cineva e capabil sa treaca de toate mastile pe care ti le schimbi involuntar, de ce, desi esti madru ca cineva te vede pe TINE ,fugi rupand pamantul ..?. Sa nu devii cumva vulnerabil, sa nu fii  ranit, judecat ?
Si de ce nu ne dam o sansa sa recunoastem cu o mai mare usurinta oamenii ce au fost candva,inca sunt , sau poate vor fi parte din noi?
          Deschide-ti-va sufletele, imbunatatiti perceptiile, luptati cu superficialul ucigandu-l inca din sursa lui controlabila: voi insiva!
         Plec capul, imi recunosc vina , zambesc plina de speranta si insetata de cunoastere ,imbratisandu-mi prezentul.
         Daca  fiecare din voi s-ar regasi o secunda in randurile cugetului meu, daca am face pace cu noi insine primind cu entuziasm si cu pofta de viata orice provocare.....
Cu pofta nebuna pe care am simtit-o in seara asta prin venele strainului din mine....
Daca...
Daca...
Daca...


Daruiti iubire, aruncati printre gene speranta spre cer...si toata durerea se va risipi, toate gandurile se vor opri!
atunci ...atunci nu va mai fi .. un DACA...:)



joi, 23 februarie 2012

Apusul de pe plaja



Insula se pregatea de apus si totul se colora intr-o lumina stranie, calda si protectoare.
Pasea timid si nisipul catifelat se racorea umed sub talpile-i incretite si mici, sub degetelele-i firave si inocente.
Ochii-i , si asa neobisnuit de mari pentru o faptura atat de minuscula,  se dilatau atat de tare incat lumina devenea prea multa.... avea insa o sete in irisii aia negri, o sete seculara ce vedea pentru prima data  totul, ce iubea fiece coltisor surprins, ce ridica oda universului, trecutului si existentei .
         Nu mai exista nimic, nu erau ganduri si Ea... era tot..tot si nimic.Radea si plangea de fericire...ii placea sa faca parte din aceasta oaza, stia ca era visul transformat in realitate al mamei ei, al fiintei care o iubea atat de mult inainte ca ea sa apara vreodata..
Si acum, cand zareste in ochii mamei toata recunostinta, speranta si temelia frumusetii ei, acum o iubeste si mai mult ..pentru ca stie....stie ca Ea a fost visul ei cel mai indraznet, a fost mangaierea ei, promisiunea existentei unui viitor!
         Mama a iubit atat de mult sa se joace cu carliontii nevazuti ai fiicei ei, incat a proiectat in viitor toata dragostea din fiinta ei.... si acum , fetita paseste pe plaja din fata casei, alearga in piciorusele-i dezgolite surazand  cristalin  si grabindu-se sa mai vada o data cum Soarele ce i-a fost daruit, joaca ascunsa cu Ea...cu ea si cu marea cea nemarginita care spala pacatele sufletelor de atatea milenii..
         Are o legatura tainica cu natura si , desi e micuta e atat de constienta, atat de prezenta...
Stie stelele de cand era inca o celula....oricum astepta de mult momentul sosirii fizice.Isi alesese parintii cu prea multa grija pentru ca, nu vroia candva sa se desparta de chestiile pe care le simtea.
Era capabila sa perceapa prea multe frumuseti si, daca astea aveau sa-i fie inlocuite candva, ceruse sa le recunoasca mereu, in orice ar fi putut simti altcandva.
         Stia atat de multe ...dar nu erau o povara pentru ea...totul era simfonia ei de fundal si multumea Cerului  
pentru reintalnirea parintilor ei, pentru sunetul marii ce i se asternea umila la picioare, pentru parfumul culorilor apusului, pentru papadia prin care privea acum Soarele, intinzandu-si manutele rumenite de caldura protectoare a universului ei.
         Era bine sa fie copil!
         Doamne cat de bine era!
         Si avea o mostenire valoroasa.....iubea viata si stia ca avea sa o iubeasca mereu la fel de frenetic, la fel de pasional.Nu-i placea cand tatal ei o certa ca fuge asa, dezgolita , in rochita ei turcoaz, inca de cand roua -si picura dulceata pe floricelele mamei de la geam.
Dar il iubea atat de mult...stia ca ii vroia binele, stia ca e un copil special si de fiecare data il imbuna cocotandu-i-se-n spate  fix cand el era prea ocupat cu sapatul gradinitei de legume.
El ...striga la ea , mustrand-o si incercand sa-si ascunda zambetul sugubat:
     "   -Habauca bujinoasa,iara vrei necajita?!
         Ia fugi la maica-ta si rapeste-i o sarutare! "
Ascultatoare, se furiseaza zambind cu gropitele ei fragede,picurate pe falcutele  rotunde, si pandeste pantecul ce a zamislit-o nu foarte de mult.
         Mana calda a mamei descrie pe o foaie un balet ciudat al unei stari de suflet...cuvintele curg ,mirosul de cerneala inteapa nasucul fetitei incruntate in curiozitatea ei.
Paseste pisiceste, se arunca in bratele mamei si ferindu-i carliontii de pe obraz i-l saruta cu toata fiinta sufletului ei de copil.
Fuge apoi, alearga nebuneste, tragand cu ochiul spre fericirea din ochii parintilor.

Nu stie cat de constienti erau Ei, ca Ea chiar nu e o intamplare...poate le va spune candva...
sau poate ei o simt deja..
Acum vrea doar sa se bucure...sa -i iubeasca....sa daruiasca mult mai mult de cat a primit Ea pana acum, ca si copil.
De ar putea ....... ar renunta la ea si ar darui totul copiilor din lume...
DA...le-ar da rasaritul de dimineata, nisipul umed de pe malul marii, valurile de azur, paleta de culori zamislita de soare la apus, gustul unic al bauturii ce tatal ei i-o reinventeaza zilnic, mainile mamei impletindu-i grijuliu zulufii neastamparati, boticul umed al catelusului ce o urmareste peste tot...
Ce n-ar da sa  vada copiii! Sa vada ochisori umpluti de bucurie!
Se uita suuuuuus, se uita spre infinitul existentei tuturor si-si doreste sa-si gaseasca scopul candva.
Sa afle de ce Ei  i se cuvin atatea...si altora atat de putin..
Din pacate a fost nevoita sa ia cu ea si stropul de uitare necesar si, desi ii e cunoscuta necesitatea,mintea-i frageda se chinuie sufocata sa-l renege.
           Daca ar putea imbratisa , pe rand ,2 minute , pe fiecare om in parte, exact cand el ar simti nevoia unui umar de plans..atunci....atunci nu ar trai degeaba.
Nu s-ar simti egoista in venerarea darurilor ce i -au fost menite.
Va veni si ziua Ei...
Pana atunci se bucura!
Sta intinsa pe mal si se lasa spalata de orice urma de gand din univers.
Ochii-i deseneaza amurg cu stele si ea,EA..... doar ESTE.





miercuri, 22 februarie 2012

Era...


Era o dupa-amiaza tarzie de iarna, pierduta-n adierile timpurii a nunei primaveri ce se anunta neasteptanda.
Ochii-i scrutau curiosi o strada.O strada, pe care nu o vedea prima data... de la balconul garsonierei ei minuscule.
        Cauta frenetic in umbletul  grabit al barbatilor de pe strada, ceva legat de un umblet  pe care-l cunoscuse candva..Acel umblet recunoscut intr-o persoana pe care o stia atat  de bine, insa ,realiza ca o constientizase prea tarziu.
       Si-ar fi dorit  sa recunoasca umbletul acela in altcineva... acum  ar fi pregatita sa admita totul, sa simta adevarul pe propria piele.
Avea pe timpuri atata frica in ea, incat numai cand era singura se  mai recunostea.
Si cand il cunoscuse pe EL, se autoidentifica, devenea toleranta cu oamenii din trecutul ei, cu umbrele copilariei, atunci cand strangea in brate o schimonoseala de jucarie colorata.
         Nu i-a iertat ca a disparut mai curand decat aparuse; nu s-a iertat pe ea ca l-a lasat sa scape.
Inca mai vrea sa stie ce simtea el, cum ar fi fost daca el ar fi stiut cum il simtea Ea.
         Acum a reaparut...dar nu e EL ...vrea sa daruiasca  iertarea pe care o are pregatita de mult si sa purceada la drum.
        De aia priveste curioasa pe drum, de aia cauta cu sete acel umblet...dar daca  ar trebui sa vada numai niste ochi?  sau...sau sa auda O voce? ...cum ar fi atunci?
Atata cautare si nerabdare pentru ceva ce e pe drum :))
          Si ce?!?
Si cum ar fi daca l -ar recunoaste inca de pe caile lui ratacite?Inca inainte ca El sa -si reaminteasca ceva simplu: ca  a iubit-o intotdeauna si o va iubi in fiece existenta a lor...????




                                                                              particicii mele noi, cu mult         drag!

Copacul vietii..


  Tu, Arbore  al  vietii mele,
  Atat de falnic si batran,
  Aduni tacit numai  pastele,
  A vietii mele, pe Pamant.

                                      Si-ti cant cu ramuri verzi, din suflet
                                      Iti cant cu curcubeu de raze
                                      Si-n  seva vietii tale cuget,
                                      Cum mi-ai pictat atatea oaze.

Iar dorm, pruncit-n a ta lumina,
Si stelele-mi inrama vise,
Ma picuri toata, ma faci plina
Si cresc in aripi, pare-mi-se..

                                     Le-ntind agale,tremuranda
                                     Si ochii-mi bantuie trecutul
                                     Sunt toata sete, de flamanda
                                     arzand de vie-mi caut scopul.

Iti numar norii  ce stau stau straja
Si trag cu ochii-n lumea noastra
Sunt ca o fata sub o vraja,
Ce-ntaina vrea sa fie astra.  

                                    Sa laud corola de minuni a lumii,
                                    E-n sange  dulce simfonie!
                                    Sarut un crestet, mangai nurii
                                    parfumul vietii-i nebunie..

A vietii mele pe pamant,
Tu, Arbore, al vietii mele!
atat de falnic si batran,
aduni tacit numai pastele..



marți, 21 februarie 2012

Libertatea


Ajungem intr-un mod sau altul Aici.
Poate ca ne programam exact momentul sosirii, locul, modul,oamenii pe care -i vedem prima data.
Sau poate nu...poate totul e dintr-o coincidenta atat de straniu elaborata incat sa se acorde perfect cu mecanismul urias ,sufocat de nenumarate rotite.De fapt nu are logica ca totul sa existe la intamplarea, nu?
     Un lucru il simtim inca din fasa.Si izvoraste dintr-o chestie numita generic SUFLET.
Cu totii simtim nevoia de LIBERTATE.
E partea a doua ca in existenta noastra cotidiana a devenit doar un concept, nicidecum o realitate.
Putini mai stiu ce inseamna de fapt.Azi e perceputa ca si curaj.Trebuie sa ai curaj sa fii tu, sa nu dai explicatii pentru cum te comporti, sa  nu te scuzi la infinit gandindu-te : " daca le zic asta ce-or crede oare de mine? o sa zica ca sunt nebun! "
      Ideea e ca reprimandu-ti ce esti, purtand numai masti si manusi  cu oamenii, de parca ar fi din portelan , nu faci dacat sa ti bati singur singurel zabrele umbroase si reci ...si te izolezi atat de tare incat devii necunoscut tie insuti.
Devii o schimonoseala de gesturi si piuituri , iti pierzi treptat forma si-ti ridici o statuie hidoasa, a unei amintiri reprimate, a ce ERAI candva.

       De ce  faptul ca-ti revendici Libertatea e considerat act de curaj?De ce sa  nu fii natural, sa canti adevaruri si sa daruiesti zambete?
De ce sa te condamni singur pentru vina celorlalti ca nu te inteleg?
Esti liber dinainte sa te nasti...si un timp dupa.Ca treptat devii rusinat, cocosat de propriile ganduri,de incapacitatea de a avea incredere in tine si a rosti ce-ti deseneaza sufletul .
       Societatea te scapa benevol de tot ce e valoros. Si daca  ai reusit sa cazi in capcana ei, e gata!
esti sclavul ala negru si cocosat de pe plantatia de cafea, care culege boabele ispasit, fara sa puna intrebari, bucuros ca stapanul il lasa sa traiasca, si nu -i trage un glont in cap sa-l reduca cu totul la tacere.
Ca vorba aia...oricum nu-i simte nimeni lipsa.... cum sa simti lipsa unei umbre mute, incolore..probabil mirosinda de la atata  "periat"?
       Si din nou taci...esti prea mic..iti zici tu ...

     Fii liber in suflet!
     Fii TU! chiar nu ti-ai dat seama ca totul se limiteaza la tine?
     Daca ai vedea ca si mine ce aripi porti in spate!
     Sunt asa colorate si frumoase! iar tu le tii legate cu sfoara aia imbibata cu sangele si  sudoarea strabunilor tai!
Esti un om trist.Ai omorat pana si copilul ala inocent din tine.
Inca iti mai rasuna in minte vocea lui curioasa si vesnic pusa pe sotii....dar nesuportand-o, i -ai bagat lui calusul neputintelor tale in gura.Si nu -si mai canta muzica.
Bine ca nu l-ai legat si la ochi...ca vad cum  ii simti ochii care te ard  privindu-te.
Si cel mai tare te arde speranta din ei...si indoiala ta ca poate ai mai avea o sansa...
Ai mai avea o sansa sa te fi iubit atat de tare incat sa se fi transformat in ingerul tau.
      Hai crede,deschide-ti aripile si lasa-ti ingerul sa-ti sopteasca cat de liber ai fost, cat de liber esti si cat de liber vei fi mereu!
      Fii LIBER din nou SA FII TU!

sâmbătă, 18 februarie 2012

As vrea..



As vrea sa scriu..sa- mi curga cuvintele asa cum sangele-mi strabate venele: natural , elaborat si complicat intr-o simplitate naiva.
As vrea sa eliberez ganduri ascunse pe care nici sinele nu vrea sa le recunoasca ...sa le suflu in aripile ciopartite si sa le fiu vantul calauzitor .
As vrea sa schimb lumi, sa daruiesc sori, sa colorez suparari  si sa cant natura.
As vrea sa fiu Eu, sa fiu Tu, sa fiu pentru o secunda fiece om ,din fiece existenta.
As vrea sa laud  iubirea  cu toata viata din lume.
As vrea sa vreau, atat de mult... incat nimeni nu a vrut vreodata!
As vrea sa opresc timpul in loc, sa-mi iau lupa cu mine si sa disec orice sentiment din univers.Sa-i vad curcubeul si noaptea din el, desertul si oaza ascunsa intr-o promisiune dulce, a sperantei.
As vrea sa stii ca e timpul potrivit,locul potrivit si starea potrivita pentru orice poate fi posibil in imposibilitatea
dorintelor tale.
As vrea sa stii ca cele mai frumoase vise sunt cele pe care le traiesti cu ochii deschisi,da..alea pe care le simti atat de reale tocmai pentru ca se intampla pe bune.
Doamne, cat as vrea!
Nici nu mai stiu ce sa-mi mai doresc in infinitatea de vise pe care le traiesc!
As vrea sa-mi zambesti...si sa fii...
Si va fi suficient pentru tot.

joi, 16 februarie 2012

Suntem oameni....si asta ne ocupa tot timpul...

    

   Daca am fi o secunda mai atenti sau mai lucizi cu noi insine , cu  prezentul realitatii noastre cotidiene, am observa  mai mult decat ne-am imagina vreodata.Fiece clipa traita constient a vietii tale nu e decat o garantie a viitorului ce ti se asterne in cale,  drept raspuns curajului tau din trecut, drept explicatie a gesturilor si gandurilor tale pasagere de candva, dar care se concretizeaza acum intr-o lume palbabil de lumeasca.
Poate e prea grea povara de a trai impacat cu ce ai fost....dar daca privesti in urma si reusesti sa te detasezi emotional, fara a mai trai frica prezentului de atunci iti dai seama ca de fapt mereu ai detinut controlul.Ca mereu ai avut un feed-back de la viitorul pe care ti-l pictai in culori pastelate.Abia acum, in prezent vezi ca tu de fapt esti capabil sa ignori liniaritatea timpului si sa-ti construiesti propria masinarie a timpului.
       Filozofezi  mult....incerci cu mintea sa intelegi ce-ti canta inima, te izbesti de mii de tipare indoctrinate in adn ul tau uman, zaresti chestii pe care nu stii unde  sa le categorisesti si alergi in bezna ratacirii legat la ochi si indrumat  de o licarire aparte , ce te face sa te simti cald,bun, frumos.
       Ma intrebam candva ce-s deja-vu-urile ....le avem cu totii.
Unii nu le baga in seama, altii cred ca sunt nebuni.
Unii sunt asa de coerenti incat incearca sa explice fiece deja-vu pe care-l simt.Dar mereu il explica cu mintea.Il leaga de realitati exterioare in loc sa priveasca stari de suflet.
Pana si pozele, amintirile ..nu sunt altceva decat fundaluri de stari sufletesti.
Iti amintesc cat de fericit erai, cat de frumos, cat de sigur pe tine sau din contra cata lupta duceai de unul singur pe un camp de lupta ostil si strain....sau poate erai ajutat.Poate ai vazut manuta aia care ti-era intinsa stangaci ,dar cu o iubire de nemarginit.Si culmea..de la o persoana care nici nu exista atunci pentru tine.

           :))  E ca si cum tu te-ai uitat intr-un catalog online, ai vazut-o , te-a frapat  si ti-ai comandat-o.
Si...cand ti-a batut timid la usa, ai realizat ca e mai mult de cat aveai nevoie...
Ca rugile ti-au fost ascultate...
Oare-ti sunt ascultate de fiecare data??

Legam si oameni de anumite stari.Ai neamuri, parinti, frati,surori.
Iubit/iubita , sot/sotie , iti petreci toata viata langa UN OM.
Ai prieteni,amici,cunostinte,colegi.
Sefi,oameni pe care ii stii din vedere, oameni  pe care-i intrebi cat e ceasul,vanzatori de la care-ti procuri existenta.

         Totul lucreaza cu tine,fara tine sa .... te construiasca si tu , sa-i construiesti pe ei. E un fel de tratat tacit si unanim respectat in tot ce ne inconjoara.E felul nostru de a face parte din intreg,de a ne rascumpara si pastra unicitatea tocmai datorita importantei  ei in "The bigger picture".
          Societatea e silita sa-ti recunoasca si alte valori decat o minte ascutita, supravietuirea bonuseaza intelepciunea oamenilor.CE e intelepciunea insa fara a accepta sentimente?fara a intelege stari de suflet?
fara a incerca sa te racordezi la reteaua de trairi a celor dragi, a celor straini,a unei lumi intregi?
Fara a fi OM totul e egal cu zero.

          Sa fii om e mai important decat o sa o constientizam noi,cu totii la unison, vreodata.
Trebuie sa devii constient ca esti creator de microuniversuri...sau macro...de tine depinde la cat de mult ai curajul sa visezi.La cata iubire si credinta pui in tot ce faci.
La ce alegi sa fii si ce viitor iti doresti sa fie al tau , din infinitatea posibila.
Azi mi-am adus aminte cum ieri, mi-am turnat un pahar de suc.
         :)
Noi oamenii ne punem  lichide de baut zilnic, in aceste cupe ale noastre din care soarbem energia vietii.
Le zicem generic pahare.Si apa are acum arome.
Bune,gustoase, care-ti "dau" direct la creier.Nocive de felul lor pentru armonia noastra fizica.
        Din nou noi, incercam sa creem cu mintea....o facem reusim.Dar daca nu punem si suflet, rezultatul mereu o sa ne otraveasca, o sa se razbune pe insasi mana creatoare.
In fine...imi umpleam paharul cu suc.
Mi-l umplu mie si celor dragi, de o viata.
Mai umplu si altora de vreo 6 ani.. si culmea mai fac si bani din asa ceva.
        Am mai facut-o de nenumarate ori fara sa constientizez asa ceva vreodata.
Lichidul pus in oarecare graba era prea mult...prea mult si deodata pentru un pahar atat  de mic.
Desi aveam atat experienta am aproximat gresit.Se mai intampla.
Curios e ca desi trebuia sa se verse pe langa, eu...mi-am dorit atat de mult sa nu o faca, si eram atat de sigura ca nu o va face, incat nici un sigur strop nu a indraznit sa se strecoare.
Si eu stiu....sigur cadea,
M-a inteles, m-a lasat sa creez iar eu am crezut in mine in pofida legilor fizicii.
Inca zambesc...nu stiu daca asta a fost mintea sau sufletul.
De fapt mintea a facut pace o secunda cu el.....si si-a permis sa-l inteleaga deopotriva si sa se minuneze de ce a putut crea in  cateva secunde cat a fost lasat liber.
        Am ales sa fim oameni.Sau cineva a ales pentru noi.
Oare nu-i un privilegiu destul de mare care merita macar incercat?
Avem si doua perspective..in caz ca ne plictisim.Ne putem juca cu ele, putem fi prins in una din ele...
       Alegerea iar e a noastra.....dar se pare ca echilibrul bate totul...DIN NOU.
Fie ca traiesti cu creierul, fie cu inima...fie ca jonglezi cu ele sa amuzi audienta, nu uita ce e mai important...
VIATA ta,e ceea cu ce te joci de fapt.
Si EA nu e independenta de tot ce te inconjoara.Se interconecteaza cu tot...creaza tsunami de emotii.
O influenteaza pana si pe babuta de la piata de la care -ti place tie sa cumperi smantana de aia gustoasa.
Smantana aia dupa care erai innebunit cand erai copil si te urechea bunica ta ca o mancai pe ascuns.
         



marți, 14 februarie 2012

Nedumirire..

   
 De ceva vreme arde in launtrul tau, flacara a ce ai fost candva, a ce ai fost mereu , a ceea ce esti si ce vei fi candva.Cauti frenetic acea identitate pierduta si mereu prezenta .Scotocesti in toate cotloanele mintii tale stiind cu siguranta ca nu ar trebui decat sa -ti intrebi sufletul.
Si nu o faci....mereu te intorci rusinat de propria-ti ignoranta,de frica de a nu-ti mai sta in propria umbra.
    Ai impulsuri care te fac sa simti ca poti rastuna lumea.... le urmezi , zambesti cu ele , iti deschizi larg aripile nepasandu-ti ca ai mii de pene retezate in sutele de esecuri , in miile dezboruri frante de umbra indoielii.
Degeaba ai inceput sa simti...degeaba ai inceput sa Vezi daca nu crezi in lumina din tine!
Ai clipe de ratacire  mai putine decat cele de recunostinta ..dar ele sunt din ce in ce mai grele, din ce in ce mai dureroase, din ce in ce mai dezamagitoare...
Pentru ca acum stii ca POTI....oare ti-e frica de ce ai izbuti? Natura umana te incarca si te lasa fara energie.Societatea nu te mai lasa sa visezi, nu te mai lasa sa creezi..De fapt tu...tu nu mai poti fi TU.
      Te amuzi...te amuzi cat de manipulat te simti uneori..cu buna ta stiinta...Inchizi ochii si te prefaci ca esti o victima...e mai usor sa ai pe cine da vina,nu? e mai usor sa fii oropsit de soarta. e mai usor ca lucrurile sa fie scrise si tu sa nu fii decat o biata marioneta batrana, neputincioasa si ursuza..
E asa placut sa te pierzi intr-o iluzie."Minte-ma frumos" e sloganul tuturor.
E mai bine sa te agati de placerile morbide ale unei societati consumeriste decat ....decat sa lupti pentru valorile pe care ti le revendica acel al 7 lea simt de care ai uitat in mod voluntar.
       Iti uzezi orice miligram din energia ta vitala luptand pentru niste chestii pe care ,poate ca, nici nu le vrei TU.
Ti se zice ca trebuie sa inveti, ca trebuie sa lupti cu semenii tai pentru cea mai mare bucata de ciolan,ca trebuie sa te folosesti de cei din jur si apoi sa -i arunci ca pe niste ambalaje inutile, ca trebuie sa-ti storci sanatatea pentru face bani, ca trebuie sa cumperi iubire,sa vinzi suflete, sa alergi, sa te prefaci fericit ....sa joci atatea roluri incat atunci, cand tu esti cu tine ...nu mai stii daca e fata ta reala sau doar o alta masca.
       Trist.nu? Si nici macar nu vrei sa recunosti.
       Alergi , alergi , alergi nebun....

   "Apa e plina de nade,tot felul de nade frumos colorata.Noi, pestii, inotam printre ele, atat de repede, incat parem galagiosi. Visul nostru de aur e sa inghitim una;bineinteles pe cea mai mare.Ne punem in gand o fericire, o speranta, in sfarsit ceva frumos, dar peste cateva clipe observam mirati ca ni s-a terminat apa."   Marin Sorescu  

   Degeaba simti in tine revolta..pentru ca te consideri deja un caz pierdut.Ti se pare prea tarziu pentru tine.Simti ca esti  prea mic pentru jungla asta de beton care ti se asterne in fata amagitoare si se incolaceste sufocandu-ti orice urma de speranta.

       Poate ca ar trebui sa-ti amintesti! Sa deschizi ochii sufletului si sa vezi ca nu te-ai parasit nicicand.
Ai atipit doar.Te-ai plictisit sa stai in culise sa vezi ce turnura absurda a luat calatoria ta.
Mai grav e ca visul e de fapt realitatea ta- Cea pe care ai ales sa o traiesti!
Nu te-ai saturat sa stai?
Hai curaj!Haturile sunt in mainile tale!
Iar calutii au nevoie sa fie indrumati...de niste maini puternice, care poate nu stiu drumul... dar au credinta in suflet si zambetul pe buze!

        



duminică, 12 februarie 2012

Puzzle-story in 2



 Ceea ce am postat azi e o chestie neasteptata si neobisnuita mie.Inca un strop de spontanietate nestavilita.

E o poveste pornita dintr un joc simplu, pe messenger alaturi de Delia ...nou suflet rezonant mie,redescoperit.Rezultatul ma amuza si minuneaza deopotriva.Sincer nu stiu daca exista conceptul de a scrie in doi , dar practic, noi asta am incercat sa facem fara sa realizam, deci nu in mod deliberat.
ganduri asternute de doua minti, de doua suflete ...zicem noi nu intalnite intamplator






 Ea era o pustoaica si traia iluzia unei lumi perfecte.Iluzia se ametea in ea ca un sarpe  , devorand, cascand si urcand inspre infinit.Spre infinitul treptelor din casa ei perfecta, cu multe ferestre largi spre o realitate binecuvantata cu mult soare si caldura. Ea  era perfecta in imperfectiunea zilelor ei tesute ...azi cu calm, maine cu ardoare, poimaine cu nebunie sau nervi.

    Era o dimineata curioasa pentru ea astazi..... parul ei de abanos  ii curgea lenes pe umerii dezgoliti de inocenta  unei vieti tinere si frematande.
    Si totusi, atata lipsa de un fir de praf, atat necaz pentru nimic, pentru acea ceasca de ceai ce tocmai s a varsat..Simtea ca vrea un pic mai mult de la adolescenta ei.
Privea acum pe fereastra ei preferata... o lume, pe care desi o vazuse zilnic, era atat de diferita acum....de parca vedea azi si in culise.Iar culisele ei o atrageau ca un magnet ...o ameteau si o faceau sa simta in suflet o dorinta patimasa de a sti cine e ea de fapt.Si in timp ce isi admira talia subtire, parul frumos si ochii deschisi aproape frenetic, asculta o muzica intensa si totusi parca nu o auzea nicaieri. Ce era? De unde venea? Venea din exteriorul perfectiunii ei,.. venea dintr-un loc intunecat pe care nu -l cunoscuse vreodata si despre care nu stia tocmai lucruri bune.Si totusi, se hotari .Nu i va fi frica, si va merge in explorare de ritmuri pe care nu a dansat niciodata.Poate va spune cuiva sau poate nu.Poate nu. Ar prefera sa stie ea mai intai unde e ringul de dans.

     Gandurile ii inundau mintea.Isi dadu seama ca e atat de orbita de ele incat nu constientizase ca acea cescuta  se sparsese datorita siluetei ce a fugit Acolo..acolo in  paduricea cu muzica demonica si angelica deopotriva.Isi lua in graba balerinii si cobori ingandurata treptele casutei ei.

Vedea in graba pe unde calca, un petic de iarba, o felie din cerul abia zamislit in culorile lui in acea zi, o zdreanta de copac.Dar simtea mult mai mult cu ea din sarpele cel mare; el se incolacea pe acolo si nu stia nici macar daca a luat o pe drumul bun.Nu mai conta , inaintase destul incat sa nu se mai intoarca

Se simtea atat de atrasa de necunoscutul asta straniu ,frumos si primitor incat isi dadu seama indata ca pentru prima oara  traieste..

 Vroia sa simta totul de o data.. sa vada sa miroase sa experimenteze...
 nu fusese nicicand asa de flamanda.

 Padurea se intindea in fata ochilor ei, si simti sentimentului unei paci care o facea sa asculte din nou acea muzica pe care o auzise mai devreme in casa. Facu primii pasi in padure, agale, dar curioasa. Stia de undeva din interiorul ei ca avea sa fie o dupa amiaza cum nu a avut poate niciodata. Mergand, se lasa alintata de soarele ce ii striga numele usor la ureche...




Realitatea pe care o stia se desira precum ghemul Ariadnei in antichitate..insa ea..nu stia daca mai vrea sa es intoarca vreodata.Simtea ca aici e locul ei...si ca ceva maret urma sa i se intample.Oare fusese mintita? Oare mai existau si alti oameni?

    Nu putea fi posibil!
    De fapt orice se contura aici....totul canta intr o mare simfonie.
    Si se pare ca ea era soprana.Nu si ar fi imaginat vreodata!
    Si cum sa fie mintita?Cine si ar fi luat dreptul acesta de a i ascunde adevarul unei adolescente? Nu toata lumea indeamna la cunoastere ? trecu repede peste frustare, incepuu sa si faureasca noi imaini in minte , in timp ce inainte pe cararuia mica din padure ,paraindu se ca o pandeste un iepure fricos si alb.

    Ochii i se impaienjenisera indata ce zari aceeasi silueta furisandu se printre copaci...amuti , i se pusese un nod in gat si nu era capabila sa strige ..asa cum sufletul o indemna.Se auzi de parca nici nu ar fi fost ea:!

   - Hei! asteapta!

 Pasii o luara din nou la goana, copacii erau pierduti in numar ..aici o silueta, dincolo o umbra, totul se amesteca frumos dar neadecvat pentru acest moment. ,,Hei, ! cine esti?''

 nu raspunse nimeni si deodata in departare, prezenta celui mai mare copac din padure o stanjeni si o lasa iar in suspans... se aseza jos .
Deziluzionata in iluzia ei feerica, se intinse pe spate si privi cu nesat cerul. Ceva ii spunea ca de acolo vin toate raspunsurile... la orice intrebare... si-l privi  insetata de cunoastere...pana cand pleoapele-i cazura grele drept straja, ochisorilor ei curiosi.

Dupa un somn adanc ..ca de prunc ce strange cu manutele-i stangace pieptul mamei, deschise ochii si se trezi intr o camera, ciudata si interesanta deopotriva. Auzi niste sosoteli dulci , ca un zumzet de albine muncitoare, ce venea dintr o camera alaturata. 

Isi dadu seama ca era intr un fel de castel verde, si ca in camera alaturata erau niste ,,locuitori'' pe care nu i vazuse niciunde pana acu..erau niste siluete, conturate doar si foarte stralucitoare. Se apropie timid de o silueta si intinse mana spre ea. ,,EU SUNT Clelia'' spuse ea.Astepta un raspuns si un nume, dar nu l auzi. Silueta pleca spre o alta , ca re zumzaia ceva la ureche.


Toate acele siluete se uitau curios si ciudat la ea, o analizau din cap pana in picioare dar nu se apropiau de ea. Clelia incepu sa mai faca cativa pasi si dadu spre o usa pe care scria : Interzis , doar cu acordul  Constiintei. 

 Si atunci incepu s anu mai inteleaga nimic.... constiinta intr un palat verde? dar totusi se lasa dusa in lumea intrebarilor si gasi o usa prin care se strecura.
Daduse intr o vale frumoasa, cu alte siluete ce stateau pe o pajiste.. se apropie de ele.

Curiozitatea  exista de partea ambelor tabere, iar Ea..ea se simtea mica dar nu singura..se simtea de parca ii stia pe toti de pe pajisistea aia de undeva..

 Si culmea e ca nu mai calcase nicicand in afara casutei ei. Se simtea de parca isi revedea familia dupa mult absenteism.... era un fel de intoarcere a fiului risipitor si Clelia..pe ea o simtea asa ..asa ca pe o Mama
Si -a dat seama ca ii imbratiseaza pe toti si ca si reaminteste numele lor...de existente seculare ascunse in sufletul ei atat de tanar inca..



O groaza de contradictii ..o groaza de revelatii.... si toate pentru a-i fi rasplatit  curajul de a-si dori sa stie cine e EA.       



                                                                                                                                 va urma..