joi, 14 februarie 2013

Spune-mi , de ce ma tii de mana?



Nu tii minte cum ai aparut aici.
Poate ai fost dorit prea mult, sau deloc.
Sau poate ai tai s-au iubit mult,mult sau nu.
Poate ai fost un accident,sau un cadou.
Nimeni nu stie exact..cu atat mai putin  TU.

Cert e ca atunci cand ai deschis ochii pentru prima data totul era incetosat.Multa lume in jur ,curiosi si speratori, speriati  dar increzatori.
Ai reusit sa-ti vezi mai intai manutele...bizare chestii...doua baghetele paralele, cu care ai auzit ca vei putea face magie.Maica-ta ti-a  numarat pana si degetelele in fericirea ca esti viitor de oameni.

Timpul a trecut.

Te-ai pipait cu ele,ai simtit lucuri,oameni,apoi ai inceput sa cladesti si ele sa te asculte in taina si sa te ajute.
Ti-ai dat seama ca poti aduna,apoi construi,apoi darama.
Curios lucru..sa te poti apara,sa poti mangaia,sa poti scrie,sa poti simti...

Intr-o zi ti-ai dat seama ca esti puternic tu,cu bratele tale si ai decis sa legi maini.
Si ai legat in stanga si-n dreapta fara de franghii, iar ale tale au devenit mai mari, mai muschiuloase.
 Nu te-ai uitat ce legi,ce vise spulberi: brate schingiuite,manute fragede,altele zbarcite de vreme...ai legat pana si cioturi si oameni ce au avut parte numai de brate-n viata...
Nici nu mai pomenesti de cei ce nu au construit nimic, din lipsa lor.

Asa puternic cum erai,te uitai zilnic in oglinda.
Si-ti dadea atata putere egoul  incat te credeai de nedoborat.
Insa intr-o zi te-ai privit in oglinda si nu reuseai sa te mai vezi.Te-ai speriat atat de crunt de monstrul ce se tot  zgaia la tine, incat ,te-ai rupt de tot si ai fugit in lume.

Griuri peste griuri,o lume ciudata, in care ca sa fii acceptat  iti sunt legate mainile fedeles iar apoi, esti trimis sa produci.
Da,sa produci, pentru acesta societate de consumerism in care pana si tu esti uneori doar un produs.
Degeaba le explici ca nu poti izbuti nimic fara liberatate,ca legat fiind devii mai incet,mai fara minte.Primesti ca varianta  sa legi si tu altele,mai mici, dar mai strans.
Asa ca o faci din nou.
Simti cum peretii odailor tale se prabusesc rand pe rand,pe tine si te miri cum de mai traiesti inca ...si ce rost ai mai avea  TU, aici.
Ai inceput atunci sa dezlegi tot ce ai legat vreodata cu vorbe,cu ganduri ,cu putin curaj de a infrunta stapanii de sclavi ce ti-ai osanditt candva pana si strabunii.
Ce de plansete,cata fericire...doar doua maini ridicate spre cer,libere si cu dorinte-n buricul degetelor,care in sfarsit au izbutit sa se elibereze singure.

Acum ,spune-mi de ce ma tii de mana?
Vrei sa ma legi sau sa ma eliberezi?



Eu te-as tine sa te eliberez,dar sa nu-ti mai dau drumul.

2 comentarii:

Allyna spunea...

Frumoasa postare si extrem de interesanta incheierea ta. :)

Kind of blue spunea...

Multumesc. ;)