Zile pline de culorile Curcubeului launtric ce te ploua a pace, puțin câte puțin.
Nu mai stiu ce-i azi, ce a fost ieri ce-o fi maine... Ce or fi zilele , ce or fi Nopțile ce ma invelesc in mine , din mine, in voi cu voi?
Sunt ganduri ce vin si pleacă,ce nu-s ale mele decât in măsura in care sunt si ale tale si le împărțim corect pe din doua sa ne fie usor.
Întrebări mii, Răspunsuri inzecite , soluții turnate cuminte pe gât, una câte una cu câte o gura sanatoasa de viata .
Nimic concret, ceata densa ce se lasa amețitor peste cap, dând o falsa iluzie de plutire prin nori.
Sunt sătulă de asteptari.
Le am cusut prea mult cu ața albă crezând ca mi se cuvin, ca or sa mi se se aseze toate la picioare chiar daca eu nu am curajul să le trăiesc, sa mi le cer, sa mi le merit.
Si daca as începe doar sa dau?
Fara sa cer, fara sa tânjesc
Fara sa plâng, fara sa sper?
Daca as începe sa fiu tot ce sunt?
Fara sa ma compar , sa ma judec ,fara sa dau explicații despre nimic? Sa curg , sa ma preling goala, dezbracata de orice inhibitii si scenarii ale unei variante palpabile de viitor? Cum ar fi daca nu as mai intreba ci doar as trai, as iubi, as darui? Azi o sa ma regasesc, o sa ma recunosc, o sa ma imbratisez. Pentru ca sunt Eu.
kyle-thompson E vremea sa te vindeci. Sa nu mai versi in stanga si dreapta of-uri , condamnari, judecati partinitoare,vorbe grele,grimase insipide. E vremea sa inspiri si sa expiri. Dupa ...sa o iei de la capat. Infinit de mult. Mereu si mereu.
Mikael Aldo Sa o faci pana devii mai usor, mai frumos, mai bun ,mai- mai decat ai fost vreodata. Sa devii in sfarsit ce ai fost intotdeauna dar nu te-ai lasat sa fii. Sa infloresti simplu si natural printre toti spinii mintii ce ti-au incetosat vederea, ce ti-au incatusat mainile si otravit sufletul. Sa ai curajul sa te muti inauntru si sa nu ti se mai para gol,pustiu si saracacios. Iar fricile ,pe care in sfarsit nu le mai negi , sa -si zica rugaciunea ,sa devina curaj , iar tu sa radiezi de culoare ,iubire si bunatate. Sa nu mai alergi vise, sa nu mai incui oameni, sa nu mai ai atatea nu-uri in carca cocosata de propriile-ti umbre. Sa ierti si mai ales sa te ierti. Totul e uman , totul e experienta ,totul e dar. Unde alergi? Cand deschizi ochii? Cand te accepti? Si cum sa fii liber daca nu daruiesti libertate? Cum sa zbori daca tai aripi? Lumea nu poate fi schimbata decat prin puterea exemplului. E vremea.. E vremea sa devii cea mai buna versiune a ta. Succes ! ;)
As putea bodogani ore in sir despre ce nu-mi place in lume, ce nu-mi place la oameni. As putea improsca cu noroi in stanga si dreapta fara sa am curajul sa recunosc ca,de fapt , in general nu agream chestiile reprimate in noi, pe care altii le flutura ostentativ prin fata ochilor nostri. Oamenii ne sunt oglinzi, ne sunt lectii, ne sunt muze. Oamenii pot fi tot ce suntem ,am fost sau ne-am dorit a fi vreodata in aceasta existenta.
Oamenii sunt ludicul scaldat in filozofii ambigue, ce ne cersesc adevaruri simtite si nu gandite.
Oamenii sunt actori ce schimba benevol rând pe rând roluri, scene , gusturi , mirosuri într- o goana nebuna spre o perfecțiune incerta si amagitoare.
Oamenii suntem noi si culmea e ca am început a uita ce sunt aia oameni..
Ne trăim rolurile cu atât profesionalism încât ne si identificam complet , ușor cu ele.
Nu mai Ținem cont de cine si ce e in jurul nostru si cu atât mai puțin de ce e inlauntrul nostru.
Știm atât de puțin,simtim atât de puțin, trăim atât de puțin....
Si ne schimbam , ne transformam atât de muuult.
Culmea e ca o facem cu toții, fiecare in ritmul lui...
La fel de imperfect ca si noi.
Ma întreb acum uimita , cu o carte de identitate in mana, cine e fata din poza?
Nu întreb care-i erau visele, speranțele, drumurile si gândurile căci spre marea mea uimire încă-mi răsuna undeva pe fundal un glas cunoscut...
Cunoscut dar atât de străin
Cunoscut dar încă rece, crud si totuși încă prezent.
Dragilor va sfătuiesc ce ma sfătuise si pe mine cineva , cândva ..
Uita-te in buletin si uita- te in oglinda apoi.
Vei înțelege atunci...
Cu un dram de sinceritate te vei uita si la oameni altfel.
Noell S.Oszvald Alb. Lumina. Iar tu, agatat intr-o hipnoza confuza, dar confortabila. Gust de schimbare, emotie, nerabdare... Milioane de cuvinte curgande mental, dar amortite, nearticulate ce zac intr-un colt de gat, asteptand sa iasa pe furis,asa cum le place lor: in grupuri grupulete . Sa se reverse peste lume ,ignorand toate zidurile ei, toate fatetele, toate eu-rile si tu-urile cocotate ignorante pe fiecare din noi ,in tacere... Poate prea mult idealism strica. Poate ne punem prea multe sperante in altii, poate alimentam prea multe asteptari si dorindu-ne atat de mult sa devina realitate toate planurile noastre mentale, uitam sa mai traim ,sa mai simtim , sa ne mai bucuram. Ramai ancorat in adevaruri universale pe care ti le doresti puse in practica si uiti sa mai traiesti dupa regulile unei civilizatii grabite,fugande, aberanta uneori. Iar Doamne,totul zboara, se topeste, se duce, se transforma, ia forme si grotescuri atat de revoltatoare, atat de accelerate incat nu mai stii nimic. Nici ce vrei ,nici cine esti, nici ce se intampla. Am devenit incet cu totii niste orbi, niste nebuni, care fug si nu stiu motivul. Sau o fac din inertie, dupa turma ca na, unde-s multi puterea creste... Uitam de valorile profunde, de radacinile noastre negandu-ne apartenenta la ce e frumos si autentic romanesc. Ne uitam parintii,bunicii, Dumnezeul, uitam tot ce ne-a facut sa devenim ce suntem acum. Ne batem cu pumnul in piept ca suntem cei mai buni,cei mai destepti,cei mai fericiti si cand ajungem acasa ne simtim pierduti. Totul ni se pare demodat, plictisitor din patratica noastra mica din care nu avem curaj sa pasim nici macar o secunda. E confortabil sa fii impins din spate, e confortabil sa nu iesi din tipare si sa traiesti viata pe care ti-o sugereaza asa zisii prieteni si apropiati. Faci o scoala, iti iei un job, te casatoresti, faci un credit cu care te vinzi pe viata, torni doi copii si alergi, alergi,alergi,alergi pana pierzi si ultima suflare. Unii se trezesc si se intreaba unde s-au pierdut? Ce s-a ales de copilul ala visator care dorea sa cucereasca lumea? Intre timp s-a petrecut ceva simplu: VIATA Eu zic sa fim noi sinceri cu noi insine, macar 5 minute pe zi. Sa-ti pui simplu intrebarea: Ce am facut azi pentru visul meu,viata mea ? Tacere... Alb. Lumina. Iar tu, agatat intr-o hipnoza confuza, dar confortabila. Gust de schimbare, emotie, nerabdare...
Fiece om pe care-l cunosti are farmec, Trebuie sa ai doar putina rabdare,cuvinte cateva in desaga si o pofta mare de detalii. Ce suntem decat putina sare si putin piper aruncate in forma de constelatii pe noi insisi,
praf de stele suflat de timp, in vant? Si ce ne-am face daca nu am putea fi cate putin din tot si mai mult, aproape nimic dintr-un univers infinit ? Sunt intrebari multe, multe care ne curg colorate printr-un creier prea mic sa inteleaga . Prea mic sa auda ,prea galagios sa mai simta. Arunca si ultimile griji ce te pulseaza reci si deschide ochii catre Ei oamenii, catre Tine. Azi doar FII... Fii si iubeste. Fii si admira. Fii si savureaza. Fii si taci.
photo Satul sa fii oricine, sa joci diverse jocuri de societate perfide si pline de interesuri ascunse ,satul de lumina unor reflectoare care valorifica umbrele unui sine trist si bolnav de scenarita acuta ,te trezesti cu intrebari ciudate in tine. Daca ti ai spune ca poti vedea omul din tine ? Sa il vezi timid cum sta dupa colt , retras si te priveste uimit. Nu poate intelege cum de e observat si cum de ii este permis sa infloreasca. sa infloreasca zambet pur ,sincer si intreg... sa fie tot ce ar fi putut fi vreodata ,dar nu a avut curaj ,din frica de a nu fi putut atinge perfectiunea care sa te satisfaca pe tine si pe ego-ul tau.
Mult prea multe vine cocotate-n amagiri fierbante, mult prea multe obligatii si prea putine dorinte implinite. Vocile lui date pe mut, tipete fara glas, plans fara de lacrimi, toate napadindu-te si nelasandu-te sa respiri liber,aer curat de posibilitati. Aer curat de Tine. Repeta dupa mine: " Sunt liber!"
Photo -Roger Vasilescu Inca o data Si inca o data. Acum trage o linie si crede tot ce simti. Dintre toti oamenii din tine, pe care ai avut ocazia sa-i cunosti ,cel de azi parca simte mai mult,creste mai mult,iubeste mai mult,viseaza, zboara ,traieste.. E maturitatea constientizarii si schimbarea care se trezeste in tine, sa trezeasca in jur. Sau poate nu-i numic. Poate niste ganduri fugare care te matura . Poate esti tu ,cu tine si oglinda din fata. si totusi ... cine e cel din oglinda?
Cand vezi un El si o Ea, tinandu-se de mana, privindu-se unul in ochii altuia ,iti dai seama ca toata lumea se afla in ochi...
iubire mare mon cher.
dupa noua luni de plutire te nasti.
te nasti ca sa zbori, sa cazi,sa topai ,sa te tarasti.
te nasti si nu stii de ce ai facut-o.
te nasti si nu stii daca visezi sau esti treaz.
Esti intr-o continua miscare, o continua schimbare ,o continua dorinta.
zbori, cazi,topai,te tarasti, te ridici, mergi, alergi
dupa care sa o iei de la capat ,iar si iar .
Privesti tot ce ti se deapana alene sub privirile mirate ale copilului din zorii fiintei tale, si-l lasi doar sa se uite..nu care cumva sa se impiedice si sa se loveasca.
Gustul de julituri si sange proaspat ,catarat si pooofta de viata ti le-ai ferecat undeva intr-un geamantan parfuit si mut ..mut de dorinte, de remuscari, de lasitatea de a-ti fi luat in mana haturile ce te duceau pe carare.
Cararea vietii tale..
atat de incolacita, serpuita, colorata ....incat si un batran ar fi fost invidios pe cate ai fi putut tu, trai.
Ma intreb cand o se deschizi ochii, omule? cand o sa intelegi ?
Poate intr-o zi, iti va taia calea un par fluturand in vant, cu un zambet agatat in ochi.
Si tu...vei uita sa respiri.
Vei uita de toate valizele pe care le cari cocosat si vei privi o data spre cer.
Iubire mare,mon cher!
O lasi sa pluteasca,tu zbori, ea te tine de ata ca pe-un balon,sa nu-ti pierzi firea printre nori.
Mai bine deschis, mai bine lucid, mai bine Tu.
Sa fii la fel de liber ca si vantul ,atat de armonios in ganduri si vorbe.
Sa nu mai ratacesti, sa nu mai victimizezi, sa nu mai fii doar un pres de sters picioare incaltate ostentativ de scump.
Sa revii la simpul ala nativ si elegant care-ti agata zambet in privire si intoarce capete pe strada.
Nu pentru frumusete ci pentru acel "je ne sais que " apetisant pe care nu l-ai mai abandonat deloc din vremea cand ai tai parinti si-au intalnit pentru prima oara privirile.
Pe care ti-l recunosti pentru ca in sfarsit Te cunosti.
.jpg)
Postări
