Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Muta


lumina  curganda peste suflete mute,
 ganduri pribege prin timpuri plutind
menirea de astazi ti-e viata pulsanda,
mi-e suflu in aripi si doruri de crud.

Nu ma -ntreba care mi-e nume, 
care mi-e casa,
sau trup de odihna ,cu dor de iubire
nu ma-ntreba ,astazi sunt muta
de viata ,mai, lume,
de viata sunt muta.







marți, 16 decembrie 2014

Baby,be here !


don't be so afraid of me,
I'm still looking deep without ,
I'm still tring  to get more lovable,
each day more , each second ligher,
each moment all yours.
Oh my darling, I' m all about you,
all about your sweet soul loving mine entirely.

https://www.youtube.com/watch?v=vyT-oGDnMqE

joi, 11 aprilie 2013

SUNT


Ma  intreb uneori ce sunt:
Pamant ,lut de viata,  muncit cu truda ,care-si  bea apa de pe tamplele oamenilor?
 Rascolit de plug, tarana  umeda sub talpi,  vatra de  copt a viselor crude?
Sau poate un copac ..ce-si intinde ramurile temator spre orizonturi albastre promisande ?
Verde, frate cu romanul, ce-i tine umbra,il incalzeste arzand de iubire ?
arbore care se lasa respirat ca sa planteze lumina in suflet?
Sau cer ,unde oamenii cer vant,soare ,ploaie...sa le curete ranile,spele pacatele,mangaie noptile ?
Poate ca sunt toate si nimic.
Poate sunt un visator.
Poate sunt un om.
Poate sunt un simplu gand.
Poate o dorinta.
Poate sunt orice vreau.
Azi ma privesti .
Sunt.
Si ma vezi.
Ce mai conteaza ce sunt?
Conteaza ca te fac sa zambesti.
Cer,copac si pamant.

vineri, 15 martie 2013

Iarasi femeia

 Femeie cat ma ravasesti de mult...
Ma pierd mereu sub privirea ochilor tai ce stau parca sa inghita tot ce traieste,tot ce respira tot ce iubeste.
Nu inteleg cat esti de frumoasa,de majestuoasa,de lumeasca si de lichida.



Ca iarasi imi curgi in sange,imi aluneci pe buze iar cand te tin in brate-mi fugi cantand in cea mai ascunsa camera a inimii mele.
Si te alerg pana in minte si vad cum schimbi intregul mobilier din intregul meu confort.
Nu-ti mai plac daramaturile,resturile ramase dupa multele femei care,rand pe rand s-au imbarbatat sa ma ordoneze in indecizia poftelor mele.




Si o faci de parca stii ca sunt eu.
si-n peretii reci si umezi,si-n noptile aruncate print paturi incomode,si-n podul ala aglomerat cu vechituri si dorinte ascunse,rusinate,tupilate departe de toti ochii lumii.



Le iei si le cureti,le pui la vedere ca-ti place sa devin muntele tau,pe care sa pasesti plina de noroi,cu rochita ta inflorata cat mai sus,spre nori.





Si cocotati acolo amandoi sa coboram de cand in cand sa ne fugarim ca doi copii si sa aratam lumii cat de liberi suntem.



sursa fotografii :http://500px.com/Ravshaniya

duminică, 3 martie 2013

Iar am culoare

Pasteluri noi mi-astern peste vise,sperante si lume
 Imi pun  strop de culoare pe ochi , buze si  tample
Si vreau sa traiesc,sa iubesc,sa alerg.
Si mai mult.
Si mai mult. 
Intruna.

Toata viata ,toata iubirea ,toate bratele pe care le-as imbratisa si cerul in care ma oglindesc zilnic le pun gramada  in varf de bat si ma plimb pe cararile unor ganduri, ale unei lumii.



Da.... sunt culoare.
Da ....sunt placere.
Stiu...sunt femeie.
Nu ma trezi.
Nu ma certa ca fac lumii ochi dulci.
Si uita ca ,din mine, sa guste, vor multi!
Stii?
  O iubesc ca e albastra,turcoaz,verde, nebuna.
 Ca -mi curge prin sange ,ca ma tine de mana,
ca-mi usuca gatul si-mi uda privirea
ca -mi sufla in aripi si-mi da fericirea.
E lumea .
A mea,a ta si-a tuturora.
Dar mai ales a mea.




Si sa-ti mai spun acum ce stii deja?
Sunt doar a mea,a nimanui si... poate a ta
Si-mi place sa mangai suflete,sa gust buze
sa dau cu moneda in cazuri confuze
sa tip si sa plang ,s-alerg ,sa creez
sa am culoare ,s-o crosetez



Iar am culoare,iar zburd si-ti sunt inca in sange
Si o sa te am ,sa ma ai....si ne ajunge
Hai sa imbatam lumea cu noi
Sa ne manjim de vopseluri pana in zori
Si-apoi sa ne-aruncam in marea de viata
Eu parul cret,alb..tu alb cu mustata.



                                                                                                       sursa fotografii- www.tumblr.com




joi, 14 februarie 2013

Spune-mi , de ce ma tii de mana?



Nu tii minte cum ai aparut aici.
Poate ai fost dorit prea mult, sau deloc.
Sau poate ai tai s-au iubit mult,mult sau nu.
Poate ai fost un accident,sau un cadou.
Nimeni nu stie exact..cu atat mai putin  TU.

Cert e ca atunci cand ai deschis ochii pentru prima data totul era incetosat.Multa lume in jur ,curiosi si speratori, speriati  dar increzatori.
Ai reusit sa-ti vezi mai intai manutele...bizare chestii...doua baghetele paralele, cu care ai auzit ca vei putea face magie.Maica-ta ti-a  numarat pana si degetelele in fericirea ca esti viitor de oameni.

Timpul a trecut.

Te-ai pipait cu ele,ai simtit lucuri,oameni,apoi ai inceput sa cladesti si ele sa te asculte in taina si sa te ajute.
Ti-ai dat seama ca poti aduna,apoi construi,apoi darama.
Curios lucru..sa te poti apara,sa poti mangaia,sa poti scrie,sa poti simti...

Intr-o zi ti-ai dat seama ca esti puternic tu,cu bratele tale si ai decis sa legi maini.
Si ai legat in stanga si-n dreapta fara de franghii, iar ale tale au devenit mai mari, mai muschiuloase.
 Nu te-ai uitat ce legi,ce vise spulberi: brate schingiuite,manute fragede,altele zbarcite de vreme...ai legat pana si cioturi si oameni ce au avut parte numai de brate-n viata...
Nici nu mai pomenesti de cei ce nu au construit nimic, din lipsa lor.

Asa puternic cum erai,te uitai zilnic in oglinda.
Si-ti dadea atata putere egoul  incat te credeai de nedoborat.
Insa intr-o zi te-ai privit in oglinda si nu reuseai sa te mai vezi.Te-ai speriat atat de crunt de monstrul ce se tot  zgaia la tine, incat ,te-ai rupt de tot si ai fugit in lume.

Griuri peste griuri,o lume ciudata, in care ca sa fii acceptat  iti sunt legate mainile fedeles iar apoi, esti trimis sa produci.
Da,sa produci, pentru acesta societate de consumerism in care pana si tu esti uneori doar un produs.
Degeaba le explici ca nu poti izbuti nimic fara liberatate,ca legat fiind devii mai incet,mai fara minte.Primesti ca varianta  sa legi si tu altele,mai mici, dar mai strans.
Asa ca o faci din nou.
Simti cum peretii odailor tale se prabusesc rand pe rand,pe tine si te miri cum de mai traiesti inca ...si ce rost ai mai avea  TU, aici.
Ai inceput atunci sa dezlegi tot ce ai legat vreodata cu vorbe,cu ganduri ,cu putin curaj de a infrunta stapanii de sclavi ce ti-ai osanditt candva pana si strabunii.
Ce de plansete,cata fericire...doar doua maini ridicate spre cer,libere si cu dorinte-n buricul degetelor,care in sfarsit au izbutit sa se elibereze singure.

Acum ,spune-mi de ce ma tii de mana?
Vrei sa ma legi sau sa ma eliberezi?



Eu te-as tine sa te eliberez,dar sa nu-ti mai dau drumul.

joi, 7 februarie 2013

Ne rascoleste timpul femeie...


Intr-o goana nebuna pe un drum cu multe carari laturalnice te avanti mereu.
Zilnic.
Le alegi mereu pe cele mai putin umblate,pe cele salbatice ca sa poti simti cum viata-ti pulseaza-n tample.
Si ai atatea dorinte prinse-n par incat cerul ar fi invidios cu toate stelele lui stralucitoare.
Ai dat multora sa guste din tine,sa-ti savureze dulceata acrisoara cu parfum de tine.
Si au facut-o cu atata patos incat nu credeai vreodata ca vor pleca fara tine la drum.

Te-ai inchis in camara cea mai ascunsa a sufletului tau incercand sa izgonesti gandurile ce-ti bantuie  fiinta periodic.
Ele nu inteleg ca nu au ce sa-ti faca.
Esti plamadita din iubire.
E normal sa raspandesti mereu zambete in juru-ti si sa frapezi prin delicatete,inocenta si norul ala pufos in care ti-ai cocotat temporar capusorul.
E un fel de purgatoriu al tau,personal unde toti actorii ce ti-au curs vreodata prin sange disputa un proces in fata singurului judecator valabil: TU INSUTI.
Masori cu talpile goale pamantul drumului tau si-ti place sa alergi mult printre flori udate de roua sperantelor lumii.
Si te opresti pe rand la fiecare casa,flamanda sa simti fiecare camaruta, fie ea luminoasa sau intunecoasa.
Te-ai aruncat in atatea brate incat nu le mai stii numarul.
Fiecare aveau scutul lor,de care nu mai putea trece nimic, vreodata.
Nu stiai sa le construiesti singura suficient de puternice.
Acum nu mai ai nevoie de scuturi asa mult .
Ai inceput sa faci un obicei din a-ti savura cafeaua in gradina cu flori din tine.
Si acolo e mereu lume.
Iar cand intri nu te poti abtine sa nu zambesti mereu.
Esti o fetita,o tanara,o femeie,o bunica.
Esti toate la un loc .
Si cel mai multe iti place de cum esti TU in sufletul celorlalti.
Hai sa ratacim femeie,sa culegem ce e mai frumos  si sa  daruim tuturor.
Hai sa traim acum
Caci

NE RASCOLESTE TIMPUL FEMEIE......




vineri, 1 februarie 2013

De ce nu am voce?



Mi-ar fi placut sa am voce.
Sa-mi cante sufletul mereu cand deschid gura si sa binecuvintez frumusetea din jurul meu,frumusetea din launtrul fiecaruia.
Sa reusesc sa cunosc pe fiecare atat de bine incat sa ma primeasca in inima lor fie si pentru o secunda.
Sa tresara mirati cand pilozitatea se ridica in mod curios, sa simta vibratiile unei frecvente care nu te lasa imun  la ce auzi.
Mi-ar fi placut  sa fiu calda,blanda ,linistitoare prin naturaletea unei voci mostenite si dedicata schimbarii.
Da... mi-ar fi placut sa nu conteze limba ,natia,pamantul de care apartin .
Daca-s alba ,neagra,barbat,femeie,tanara,batrana...
Mi-ar fi placut sa fac parte din zumzetul universal ....si sa fac parte din tot cu o nonsalanta nevinovata.
Si lumea sa vada-n ochii mei un om care infloreste zilnic doar daruind...Daruind ce ne face pe noi oamenii mai frumosi: iubire.

Sa masez suflete , sa eliberez poveri,sa plang dureri , sa suflu in aripi si sa insotesc zboruri  indraznete pe culmi necucerite vreodata.

Sa

pot fi eu
sa pot fi tu
sa pot fi noi
pentru totdeauna.

Iar sunetul sufletului meu sa dainuiasca-n timp si sa fie psiholog si doctor, mama si tata,bunici si  strabuni.

 Prin glasul meu sa-i impart lumii pe toti pe care i-am cunoscut si m -au construit,sa nu ramana vreodata necunoscuti.
Caci avem in jurul nosrtu atatea daruri ...incat ni se umplu ochii de emotie cand stim cate avem de desfacut.
Iar fiecare clipa e presarata cu de toate.
 Viata e o simfonie cu tonuri inalte si joase,euforie si durere care se scrie neincetat sub penita stiloului tau cu cerneala.
Fiece existenta are nuantele ei de curcubeu si canta omul ce a pasit mandru sa cucereasca lumea care deja-i apartinea, caci oricum facea parte din el.
Aduna cantece,contribuie la folclorul natiei tale de om traitor pe TERRA si lasa-n urma-ti cea mai frumoasa simfonie pe care ai putea-o canta daca ar fi fost sa ai voce.

Iar daca esti inzestrat cu un suflet care canta sub ploaie ca si cum ar fi sub dus si nu-l aude nimeni decat el insusi, inseamna ca nu ai trait degeaba.


Cine spune ca nu am voce cand eu o aud cum imi canta-n minte ,in inima si cand ma oglindesc in ochii tai?




.

miercuri, 30 ianuarie 2013

Niste cuvinte




                  



dintotdeauna am iubit cuvintele.

forta lor,pasiunea,naturaletea
adierea de vant varatec ce ti-o imprastie printre suvite
...dar e si durerea, care te cocoseaza de la bolovanii aruncati la intamplare,in spatele altora.

ar trebui sa ne masuram cuvintele...sa le cantarim,sa le lasam  crude  dar nevinovate,dulci dar batranesti.

caci ele infiripa multe si tot ele separa lumi,universuri.

Iar azi,de ziua mea ,stiu ca trebuie sa iubesc cuvintele, asa cum iubesc persoanele frumoase pe care am avut norocul sa le cunosc.


Intotdeauna.

Cuvintele vindeca suflete si inlantuie inimi.

Sunt doar limba comuna dintre minte si suflet.

sunt randunele ce nu lasa culmi nestudiate.

Si vreau,ma stradui sa pot exprima in cuvinte cata frumusete este in viata mea, prin simplul fapt ca am inceput  sa 

sa
sa schimb vorbe cu voi.
sa impartasim stari sufletesti.

DA...e frumos de ziua mea.


O traiesc.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Ce sa faci cu un OM




          Cand cunosti un om

 nu-l tii pentru tine..
 imparte-l in stanga si-n dreapta
 ca pe un buchet de flori inepuizabil..
 un buchet de flori salbatice colorate ,
                  vii,
 umede de roua visurilor lumii.

Si ai grija sa te rogi sa ploua mereu, 
sa  fie mereu vara peste zambetul lor catre soare.



sa  fie mereu vara peste zambetul lor catre soare.

duminică, 25 noiembrie 2012

Femeie,femeie..


Am sa las sa respire femeia din mine.
 Isi rasuceste suvitele pe deget, cu-n zambet cald cuibarit pe fata.Si nu se teme ,nu dispera..doar iubeste si viseaza.

Iar gesturile calde ii coloreaza lumi si liniste.Pace si fericire.Suav,molatec pasii -i se strecoara printre oamenii de ieri si aia de azi.

Scruteaza  blanda zarea si  vede numai oameni frumosi .Oameni cu povesti nerostite care-ti umplu sufletul de intrebari ciudate...Unii sunt imbracati in griuri monotone si au agatata durere in suflet...altii  torc la firul vietii nuante indraznete si-ti sorb cate o privire pe furis...iar Ea, femeia ,le zambeste bland si nevinovat..

De aia iubeste oglinzile,sa vada cum se vede ce se simte,sa vada cum carcasa sufletului imbraca strai de lumina.Strai de culori vibrande intr-un carusel cu vise colorate.
      Este EA si eu ,si zambetul nostru.
Pactul negrait dintre copilul si femeia din mine ,care -mi  multumesc ca am indraznit sa le fac cunostinta.
Si asta-i TOT.
Of,tu femeie....Femeie,femeie!

miercuri, 18 aprilie 2012

In lucruri simple ma regasesc..


Azi sunt fericita.
Fericita sunt din fire...
ca stiu ce am,simt ce fac si nu ma prefac.
E o simpla marturie a unei constientizari subliminale ce creste in mine si-mi sufla in aripi.
Stiu sa zbor.
sa rad, sa plang.
sa tip si sa ascult muta de uimire,
sa inteleg, sa am rabdare,
sa accept si sa nu fug ,
sa am curajul sa fiu Eu si sa vad individualitatea din fiecare dintre noi..

Curios! simt nevoia sa fac un bilant....al acestei zile, al acestui lant de senzatii ce mi s-au cuibarit ciudat de profund in suflet.

Azi m-am simtit ...
Copil.....caci mama m-a alintat la telefon asa incat am simtit-o cum ma strange in brate,si cum ma saruta  pe crestet ca-n noptile mele grele..
Nepoata....prin ochii bunicilor prietenei mele, prin grija lor si cuvintele care-ti vindeau sarade ale vietii...
Prietena....prin ochii unor suflete care prin naturaletea lor te fac sa razi cu lacrimi, sa te vezi atat de mult in ei  incat sa multumesti cerului ca ti-a agatat in spate un card de ingeri terestri...
Iubita....... prin liberatea de a-ti acorda o zi fara cel ce te intregeste,dar atat de prezent in a se bucura si el cu tine, prin tine.

Si cum sa nu zburzi cu toata fiinta ta, cum sa nu vezi lumea dintr-un alt unghi?

Cum sa nu faci abstractie de rau, ura, nepasare cand te inconjori cu ce esti, cand stii sa te bucuri de lucruri simple?
O ploaie mohorata,care te picura-n urechi rece si umeda si te spala de ganduri.
Trei oite care -ti taie calea bezmetice grabindu-se sa rumege din iarba  cruda de peste drum..
Niste masini cu numere hilare doar in viziunea ta de ghidus pus pe sotii
Copacei infloriti si mandri de ce sunt ei,sublimi prin simplitatea lor...
Si oameni frumosi...atat de frumosi pe dinauntru incat nu te mai saturi sa-i asculti, nu te saturi sa-i savurezi. nu te saturi sa-i vezi cum infloresc in prezenta ta.
Si sa zambesti.
Muuuuuult.
Sa fii TU.Sa te accepti asa frumos cum esti!


Sunt recunoscatoare pentru azi.

Pt tot.
Sunt o norocoasa...
Si nu....nu am innebunit!
:)

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Azi stiu ca sunt ROMAN :)


Mai nou ma regasesc in povesti spuse de sunete:


Sunt sunete care-ti cresc parca in vene si se ramifica adanc intr-o inima curata si cautanda de dor,fericire si tristete deopotriva.
Iti rascolesc o madrie incununata cu laurii strabunilor si fericirea apartenentei unui grup,unei miscari comune si rezonante deopotriva.
Pentru ca atunci cand esti confuz,ratacit si impletit in tesatura vietii asa cum o traim noi azi,astepti flamand un semn, ceva care sa-ti redea identitatea renegata de oameni perfizi .
Si patesti asa ca mine...gandurile se indeparteaza intr-o transhumanta benevola,ignora liniaritatea timpului si dogmele cu care ai fost impanat si-ti evidentiaza adevarurile pe care nu le-ai uitat vreodata.
Adevaruri care te lasa sa zburzi pe campurile primavaratice ale fiintei tale, care te indeamna sa inoti in eul  tau launtric, in care nu ajungeai decat intr-o vesta  ingusta de salvare si in care te simteai claustrofob.

Si nu te mai simti  o creatura nenorocita de soarta, hidoasa si speriata pana si de propria umbra pentru ca incepi in sfarsit sa intelegi ca diferit e frumos, ciudat e interesant, nebun e profund.

Deschide ochii.
Auzi?
Cata frumusete danseaza in tine, cata seninatate clipeste in ochii-ti atintiti spre orizont, cat curaj e intr-un suflet de romanas.
E frumos tare sentimentul de patriotism...e normal sa fii mandru ca fiinta ta s-a zidit pe temelia inventivitatii si caldurii sufletesti a unor oameni drepti,muncitori si curajosi.
Suntem un cocktail interesant de masculinitate si feminitate veritabila.
Iar sunetele, sunetele ce ne amintesc de ce am fost candva nu fac decat sa ne arate ca am mostenit totul....
suntem oda lor.
Si sufletul asta, cat e de nebun in frumusetea lui incat te face  sa tremuri, sa-ti ramana emotiile in gat si sa nu mai stii sa vorbesti la simplul auz al unui suflat prin ceva?
Doar un suflet de roman ar putea crea ceva care sa loveasca direct in radacinile tale,sa rascoleasca amintiri,sa creioneze istorie, sa fie mereu atat de autentic, autohton si modern desi e ceva profund traditional.
Pentru ca stim ,dar nu ne mai amintim.
Simtim, dar nu mai recunoastem.
Am fost,suntem si mereu vom fi dacii de odinioara,oamenii aceia care acceptau in totalitate ,venerau si fructificau fiinta lor launtrica.
Si cum e mai frumos sa multumim decat aducandu-ne si noi, aportul sufletelor noastre minunate,unice...
Nu uita sa fii tu.
Nu uita sa iubesti.
E cuvantul care uneste,creste , daruieste, salveaza,usureaza, elibereaza!
Si fii mandru!
Ca esti Roman!

e povestea pe care mi-a declansat-o acest om, aceste sunete, la o ora tarzie .

e zambetul meu de azi.
recunostinta mea ca traiesc, experimentez, savurez.
Si....SUNT.

miercuri, 28 martie 2012

Joy


Uneori ma intreb ce ne face pe noi oamenii sa ne adunam in ciorchini,  in bataia soarelui?
Ne ingramadim muteste unde vedem semeni similari noua,stam laolalta sa ne incalzim reciproc si sa privim lumea din acelasi unghi.
Impartim placeri comune, mici nimicuri  care ne agata cate un curcubeu in privire si speranta in suflet.
Ne place sa ne dam in scranciob, sa impartim cafelute, sa masuram pamantul cu pasi grabiti, sa tachinam lume, sa radem zgomotos, sa aruncam banii pe maruntisuri, sa stalcim cuvinte, sa criticam masti.
Ne place sa fim noi, sa aflam cine suntem, sa ne redescoperim.
Ne place sa ne redescoperim in fiecare bobita vecina de struguras din ciorchinele nostru gras si mereu zambim cand vedem intr un alt ciorchine total diferit, o bobita de culoarea noastra.
De ceva vreme imi curge mai multa viata prin vene..
Ochii-mi deseneaza mai multe tablouri
Gura se minuneaza ce poate grai...iar uneori cat de putin poate descrie din ce simte..
Miresmele noi imi inunda simturile,
Urechile aud culori.
Sunt dor de sinestezie si dorinta de nou redescoperit.
Sunt.
Nu stiu ce dar stiu ca sunt.
Am inceput sa-mi extind curiozitatea si setea spre culmi prapastioase.
Simt cu niste simturi noi, gandesc mai putin si zbor mai des.
Zambesc.
Zaaaaambeeeeeesc!
Si cred ca ..ma iubesc.
Nu sunt niste ganduri halucinante ale unui nebun ce s-a impiedicat de realitate si nu mai poate pleca mai departe.
Imi daruiesc ce-mi place.
Imi place ce daruiesc.
Si chiar daca nu pot sterge cu un burete raul din lume, macar am aprins o scanteie intr-o camera intunecata.
Si nu ai cum sa contesti ca nu ai vazut-o!
Stii de ce?
Pentru ca te-am simtit cum ai zambit.
Si cum zambesti din nou...
Si mi-e suficient.
Atat.

miercuri, 7 martie 2012

Nevoie

E oare un altfel de primavara?
Sunt oare conectata cu ea intr-un mod magic,bizar?
De ce simt cum aripile-mi cresc?
Si le intind curajul spre namarginirea dorintelor, spre infinitul posibilitatilor, spre dulceata sperantelor.
As mai avea nevoie de atat de mult si de atat de putin....
Am nevoie...

Am nevoie.... de tine- sa ma strangi in brate si sa ma iubesti cum ai facut-o atatea alte vieti.

Am nevoie ... de sufletul meu geaman  sa vada ca suntem,sa vad ca sunt Eu.





Am nevoie.... de ochii calzi ai parintilor mei , sa laude cum am crescut si cum se implinesc prin mine.




   Am  nevoie  de strainii din jur ,sa-i recunosc de fiecare data in mine, in trecutul sau viitorul meu.
.


   De copilul ce sunt, de fuga mea nebuna , impiedicata-n campul cu flori varatice ..


    De cerul albastru ce-mi strajuieste visurile si le agata-n vazduh ca promisiuni, ca nori.


  De un vanticel plapand jucandu-se-n carliontii mei si suflandu-mi dor in aripile larg deschise



  .
 De soarele vietii mele, de lumina ce -mi picteaza ganduri.



 
 Am  nevoie  de oamenii din viata mea:




unii pasind grabiti, 
altii strividu-mi visuri
unii oblojindu-mi rani
 altii topaind trufas
unii umbra, langa mine
altii purici de iubire....

 Am nevoie  de  greseli,de durere,de suparare,de neputinta



     De credinta, de iubire,de bunatate


 De mine, de tine,de ei, de noi, de voi, de toti!


Am atata nevoie de tine viata!



Am nevoie de libertatea mea, am nevoie de mine!
Si de un zambet!

Si pot sa zic ca voi avea tot!