Nu uita de tine

In ultima vreme am inceput sa fiu tot mai centrata pe oamenii pe care-i cunosc.

Intreaga zi mi s-a invartit in jurul copilariei,a timpurilor mele mai fragede si in care te regasesti ca intr-o poveste spusa de mai multi naratori simultan.

Iti mai aduci aminte de PP zis ,Iepuras sau de colegul ala mai grasut care vroia sa devina preot?
Sau de colega pe care o necajeai, ori de cate ori avea ocazia ,pentru ca iti placea in secret de ea?
De profa de engleza care avea parca un cuib in cap in loc de par ,niste funduri de borcane la ochi si care te punea sa inveti sonetele lui Shakespeare pe de rost?
Sau proful de mate care a inceput sa  umple tablele de cum intra pe usa?
Iti amintesti?
De poza din clasa intai cu gulerase brodate,uniforma, abecedar si un stilou in mana?
De colegul ala slabut tare care avea un ras atat de colorat,de cel care era fiu de bani gata si venea sa culeaga pe toata lumea pentru petreceri?
De toata lumea.
De toti copiii care au alergat si ei,copii prin inceputul crud al fiintei tale.
Constientizarea ca ei au facut parte din viata ta.Si tu din a lor.
Cine stie cum le-am modelat-o eu pe-a lor?Ce vorbe le-am strecurat in inima si au dat din samanta rod?
Sau ce cuvinte te-au linistit si au lasat in urma o unda de liniste,de incredere care persista si acum? 
Inca -ti mai tresare copilul din tine cand vede,aude,citeste despre ce au devenit copiii cu care ai crescut.
Si mut de uimire vezi ca de cele mai multe nu te-ai inselat,Fiecare e el insusi in orice moment al vietii.
Sunt tot Andreia,Oana,Laura,Marius,Bogdan,Razvan pe care ii stiai.

Da, ne innebunesc oglinzile.
Dar te cresc si te fac sa intelegi cine esti .
E normal sa nu te recunosti in oglinda ,uneori ,cand ai mereu atat de multe in jurul tau.
Nu uita de oamenii din viata ta.
E ca si cum ai uita de tine.

Niste cuvinte

                  

dintotdeauna am iubit cuvintele.
forta lor,pasiunea,naturaletea
adierea de vant varatec ce ti-o imprastie printre suvite
...dar e si durerea, care te cocoseaza de la bolovanii aruncati la intamplare,in spatele altora.

ar trebui sa ne masuram cuvintele...sa le cantarim,sa le lasam  crude  dar nevinovate,dulci dar batranesti.
caci ele infiripa multe si tot ele separa lumi,universuri.

Iar azi,de ziua mea ,stiu ca trebuie sa iubesc cuvintele, asa cum iubesc persoanele frumoase pe care am avut norocul sa le cunosc.

Intotdeauna.
Cuvintele vindeca suflete si inlantuie inimi.

Sunt doar limba comuna dintre minte si suflet.
sunt randunele ce nu lasa culmi nestudiate.

Si vreau,ma stradui sa pot exprima in cuvinte cata frumusete este in viata mea, prin simplul fapt ca am inceput  sa 
sa
sa schimb vorbe cu voi.
sa impartasim stari sufletesti.

DA...e frumos de ziua mea.

O traiesc.

Cine esti?

 Privirea de copil ti se citeste-n ochi-i speriati si curiosi, rugatori si plini de speranta.
Da, ai crescut. 

Te-ai maturizat fortat... Si cum ai face-o intr-o jungla de beton, ce se zgaieste la tine cu zgarie nori reci si oameni apretati in costume ?

Cum sa cresti intr-o lume plina de griuri si masti frumos colorate,si cum sa nu tanjesti de frica sa fii si tu printre cei puternici,sa generezi invidie,fala,promiscuitate?

Toate fanteziile unei minti blonave ,lucrate intr-un scenariu captivant si puse intr-o chestie mica si patrata numita generic...televizor.
La achizitionarea caruia, bineinteles,fara tragere la sorti puteti primi si programul de spalare rapida pe creier.

Toata lumea se inghesuie.. 
se calca in picioare sa faca parte din noua turma,condusa de un grup de lupi, bine camuflati in blana originala de behaitoare Guchi-chukie, Luis-Breton  ,La-cost.
  
Te uiti nedumirit si-ti asterni pasii spre lumea sclipicioasa ce ti se arunca in brate, ca o amanta insetata dupa portofelul tau gras ,ticsit de naivitate.

O iubesti cu toata fiinta ta ..."e atat de frumoasa!"     si vrei sa o iei de sotie.
Pentru totdeauna.

Treptat devine obisnuinta...nu mai conteaza ca flirteaza cu toata lumea.
Si incepi sa alergi pe rotita ta de soricel plictisit de ce se poate petrece in afara cutiei insipide pe care o detii,dar pe care nu o poti parasi.

Aduni,aduni,aduni.
Imparti zambete false in stanga si dreapta,iti porti fericirea in mod ostentativ in cercul tau de asa-zisi prieteni si seara te intorci in celula ta tacut si ingandurat caci maine trebuie sa o iei de la capat.
  
Cand erai mic iti doreai sa devii mare.
Acum esti mare.

Si...CINE ESTI?

I am blue ...turquoise-blue :D

In sange-mi zboara o libertate 

 o viata cufundata-n pofte multe

si-mi place cum ma urmaresti

pe ascuns,

pe sub priviri  lungi si mirate.

imi place zambetul furisat din visele tale

caci sunt albastra

si zbor nebun prin lumi terestre

sunt ape, dor si fericire

sunt cerul tau, sunt nemurire..

Ma strangi in brate 

sunt peste tot

si-n suflet-ti curg

suntem un Tot.

De ceva timp sunt fara de cuvinte...

Gura-mi prea plina de vorbe, ce nu zic nimic, ar trebui din  cand in cand sa taca.
Sa ascunda munti de intrebari, sa alunge ganduri spalate-n murdaria lumii.
Poate ar trebui doar sa deschidem ochii larg.
Toti ochii nostri.
Si sa contemplam .
Sa descretim fruntile si sa-i cascam pe ei, ochii , mari pana in suflet si inapoi...
Sa ascultam povesti cantate de voci nemaiauzite si vesnic familiare.
Povesti cu pagini arse de vreme ce ni se agata de vise si ciugulesc din ele.
Azi reduc totul la simplul ala natural si intortocheat in sinceritatea lui.
NU....nu mai am cuvinte ....nu se mai leaga intre ele...
sunt toate ochi aruncati in vazduhul instelat.
Nu mai arunc cuvinte azi...ca-s niste navoade goale si rupte 
din care pestii pleaca fara a se mai uita inapoi....vreodata.


Ochi de poveste,poveste de ochi...

Nevoie

E oare un altfel de primavara?
Sunt oare conectata cu ea intr-un mod magic,bizar?
De ce simt cum aripile-mi cresc?
Si le intind curajul spre namarginirea dorintelor, spre infinitul posibilitatilor, spre dulceata sperantelor.
As mai avea nevoie de atat de mult si de atat de putin....
Am nevoie...

Am nevoie.... de tine- sa ma strangi in brate si sa ma iubesti cum ai facut-o atatea alte vieti.

Am nevoie ... de sufletul meu geaman  sa vada ca suntem,sa vad ca sunt Eu.

Am nevoie.... de ochii calzi ai parintilor mei , sa laude cum am crescut si cum se implinesc prin mine.

   Am  nevoie  de strainii din jur ,sa-i recunosc de fiecare data in mine, in trecutul sau viitorul meu.
.

   De copilul ce sunt, de fuga mea nebuna , impiedicata-n campul cu flori varatice ..

    De cerul albastru ce-mi strajuieste visurile si le agata-n vazduh ca promisiuni, ca nori.

  De un vanticel plapand jucandu-se-n carliontii mei si suflandu-mi dor in aripile larg deschise

  .
 De soarele vietii mele, de lumina ce -mi picteaza ganduri.

 
 Am  nevoie  de oamenii din viata mea:

unii pasind grabiti, 
altii strividu-mi visuri
unii oblojindu-mi rani
 altii topaind trufas
unii umbra, langa mine
altii purici de iubire....

 Am nevoie  de  greseli,de durere,de suparare,de neputinta

     De credinta, de iubire,de bunatate

 De mine, de tine,de ei, de noi, de voi, de toti!

Am atata nevoie de tine viata!

Am nevoie de libertatea mea, am nevoie de mine!
Si de un zambet!

Si pot sa zic ca voi avea tot!

Cafea cu miros de dimineata

  Era o zi anosta de primavara sub un cer incert de zambitor.
Dezlipindu-se alene de culcusul care-i fusese straja viselor, peste noapte, se  indrepta catre bucatarie.
Cafeaua o astepta cuminte, ferecata in borcanul uitat de vreme.
Stia ca azi se va cufunda intr-o promisiune fierbinte de zi .Si nu se insela.
Simte cum degetele subtiri ii mangaiau peretii... curgea intr-o impleticire ciudata cu mireasma proprie, ea,cafeaua.
Respira nerabdatoare sa soarba prima gura.
-Cat de bine e!
Si-n spatele cuvintelor pe care tocmai le rostise spre propria-i uimire, statea imaginea mamei ei.
Zambitoare,cu ochii cuprinsi de speranta, privind inspre lumea in care o zamislise pe Ea.
Ii suna -n minte surasul cristalin ,usor povatuitor, mainile mereu moi si calde,glasul de o tonalitate hipnotizanta.
-E din cauza ca vine ziua  femeii....da mi-e dor de ea...si sorbind din cafea realiza ca -i lipseste ceva...
  
Zambea de una singura preparand potiunea secreta, a prieteniei ei ,cu mama.
Doi stropi de lamaie stoarsa, frisca , putina ciocolata amaruie deasupra rasa....si inchizand ochii , vizualizeaza surasul mamei in balconul de acasa , intr-o dimineata varateca.

-Ce bine ca ii vad saptamana viitoare!...si e multumita ca va atinge din nou ,cu veneratie temelia fiintei ei.

Vrea sa le multumeasca macar din priviri, sa le zica cat de mult ii iubeste si cat de norocoasa se simte cu ei.

Ei...niste oameni simpli, cuminti, cu frica lui Dumnezeu.

Ea, un suflet tanar ,zghihuit si habauc ,ce deschise niste ochi mari,sfredelitori si poarta o codita intortocheata de intrebari dupa ea.Mereu.
O copilarie calda, armonioasa si suport neintarziat in orice hotarare a  luat vreodata
E atat de mult...
E nespus de mult.
...pentru un copil ce inca a ramas copil.
Nu stie cat de mare a fost dragostea lor la inceput ,dar o vede de fiecare data in ochii tatalui ei...
Mereu in tachinarea usor intepatoare a mamei...
Ii iubeste mai mult cand ii vede harjonindu-se ca doi copii!
Si mai mult cand isi aminteste cum stateau toti cinci in sir indian sa deguste ce mai trebuie la ciorba....pentru ca mama nu-si mai dadea seama ce i -ar mai trebui..
Ciorbei...nu ei.
Ca ea, Mama avea totul.
Isi iubeste tatal care  face glume gen  " - si prietenul.. ce mai face?ai grija sa nu cada din pat?!  " si-l aude pe fundalul convorbirii ei, la telefon cu mama.
Isi iubeste mama care-l cearta incruntata sa lasa -se prostiile, facand abstractie ca fata e la celalat capat al aparatului.
Tatal , care-si petrecea in tinerete timpul jucand campionate de sah,rummy, carti , table , la care aveau obligatia de a participa si ea, si fratii ei.
Si se costuma in babuta cu batic si rochie spre amuzamentul intregii familii.
Mama, care desi nu uitase vreo secunda sa fie femeie, intotdeauna se lasa pe ultimul loc pentru ei.
Doi oameni care au renuntat la visele lor marete pentru a le implini si concretiza pe ale copiilor...mai multe si mai prapastioase...
Doi oameni care au lipit fiecare pana  cazuta de la aripile copiilor, si au oblojit orice zgaraietura mereu constienti ca va veni  ziua marelui Zbor.

Si de ce nu exista si o zi a parintilor?
Sau poate nu stie ea de existenta ei.
......Oricum nu are nevoie de o zi anume sa -si dea seama cat de mult inseamna pentru ea.
Zambeste cum lacrimile-i se scurg pe obraz...dorul e ceva ciudat, misterios si frumos.
Nu stii ce simti: tristete, recunostinta, fericire, regret
E un mix bun oricum ;
asa cum si ea a iesit un mix bun.
A luat ce e mai bun din ambele adn-uri.Le-a impleticit, s-a jucat cu ele , a adunat si ea un pic de spicey propriu si a luat-o la goana.
O goana atat de nebuna ca nu se mai regaseste pe ea insasi decat in chestii de copil.
In chestii pe care o fac sa devina perpetuum a lor.
A lor fiica.
         Speranta.
        Uimire.
       Frica.
     Durere.
   Iubire.
Viata.

Se simte atat de mult si insa atat de putin...
Un lucru stie sigur: E iubire!
E iubirea parintilor vietii ei, e cafeaua ce o soarbe pe balcon.
Cu tatal ei la tigara..
...
cu ea privindu-si radacinile
...
si cu mama ce-l cearta dragastos:
"-Iar ai venit sa ma afumi?"

.

ABC..dar

A   azi..vom face un joc
B   bine ai venit,copile!
C   ce nerabdator, imi esti  :)
D   dorinta ta, i-acum in file.
E    esti paznic de taine ceresti,
F    furi soarele pe-ascuns, cu mine,
G   ghicesti din ce in ce mai des
H   hai, hai sa facem bine!
I     indicii multe chiar nu am
J     joci jocul vietii in tacere.
K    kile de stele ai in plan,
L     lumii lumesti, ii lasi avere...
M    minune cu ochii insetati
N    nu te grabi, mai stai cu mine!
O    oceane de trairi inhati
P     plutind asa-n nestire.
R     razi acum, mereu-mi zambesti
S     soarele tau din cer nu piere!
S     si e asa caci cuceresti
T     taramuri calde, in tacere.
T     ti-as darui din mine-acum, pe loc
U     un univers de lucruri bune;
V     vreau sa-mi gasesc si eu un joc,
X     X-uri bifate doar de mine...
Z      zadarnic sper, sunt inca FOC....






                                                             copilului inchis in tine,zambeste-i des si nu uita:
                                                             ca tot tu esti, si o stii  prea bine!

Apusul de pe plaja

Insula se pregatea de apus si totul se colora intr-o lumina stranie, calda si protectoare.
Pasea timid si nisipul catifelat se racorea umed sub talpile-i incretite si mici, sub degetelele-i firave si inocente.
Ochii-i , si asa neobisnuit de mari pentru o faptura atat de minuscula,  se dilatau atat de tare incat lumina devenea prea multa.... avea insa o sete in irisii aia negri, o sete seculara ce vedea pentru prima data  totul, ce iubea fiece coltisor surprins, ce ridica oda universului, trecutului si existentei .
         Nu mai exista nimic, nu erau ganduri si Ea... era tot..tot si nimic.Radea si plangea de fericire...ii placea sa faca parte din aceasta oaza, stia ca era visul transformat in realitate al mamei ei, al fiintei care o iubea atat de mult inainte ca ea sa apara vreodata..
Si acum, cand zareste in ochii mamei toata recunostinta, speranta si temelia frumusetii ei, acum o iubeste si mai mult ..pentru ca stie....stie ca Ea a fost visul ei cel mai indraznet, a fost mangaierea ei, promisiunea existentei unui viitor!
         Mama a iubit atat de mult sa se joace cu carliontii nevazuti ai fiicei ei, incat a proiectat in viitor toata dragostea din fiinta ei.... si acum , fetita paseste pe plaja din fata casei, alearga in piciorusele-i dezgolite surazand  cristalin  si grabindu-se sa mai vada o data cum Soarele ce i-a fost daruit, joaca ascunsa cu Ea...cu ea si cu marea cea nemarginita care spala pacatele sufletelor de atatea milenii..
         Are o legatura tainica cu natura si , desi e micuta e atat de constienta, atat de prezenta...
Stie stelele de cand era inca o celula....oricum astepta de mult momentul sosirii fizice.Isi alesese parintii cu prea multa grija pentru ca, nu vroia candva sa se desparta de chestiile pe care le simtea.
Era capabila sa perceapa prea multe frumuseti si, daca astea aveau sa-i fie inlocuite candva, ceruse sa le recunoasca mereu, in orice ar fi putut simti altcandva.
         Stia atat de multe ...dar nu erau o povara pentru ea...totul era simfonia ei de fundal si multumea Cerului  
pentru reintalnirea parintilor ei, pentru sunetul marii ce i se asternea umila la picioare, pentru parfumul culorilor apusului, pentru papadia prin care privea acum Soarele, intinzandu-si manutele rumenite de caldura protectoare a universului ei.
         Era bine sa fie copil!
         Doamne cat de bine era!
         Si avea o mostenire valoroasa.....iubea viata si stia ca avea sa o iubeasca mereu la fel de frenetic, la fel de pasional.Nu-i placea cand tatal ei o certa ca fuge asa, dezgolita , in rochita ei turcoaz, inca de cand roua -si picura dulceata pe floricelele mamei de la geam.
Dar il iubea atat de mult...stia ca ii vroia binele, stia ca e un copil special si de fiecare data il imbuna cocotandu-i-se-n spate  fix cand el era prea ocupat cu sapatul gradinitei de legume.
El ...striga la ea , mustrand-o si incercand sa-si ascunda zambetul sugubat:
     "   -Habauca bujinoasa,iara vrei necajita?!
         Ia fugi la maica-ta si rapeste-i o sarutare! "
Ascultatoare, se furiseaza zambind cu gropitele ei fragede,picurate pe falcutele  rotunde, si pandeste pantecul ce a zamislit-o nu foarte de mult.
         Mana calda a mamei descrie pe o foaie un balet ciudat al unei stari de suflet...cuvintele curg ,mirosul de cerneala inteapa nasucul fetitei incruntate in curiozitatea ei.
Paseste pisiceste, se arunca in bratele mamei si ferindu-i carliontii de pe obraz i-l saruta cu toata fiinta sufletului ei de copil.
Fuge apoi, alearga nebuneste, tragand cu ochiul spre fericirea din ochii parintilor.

Nu stie cat de constienti erau Ei, ca Ea chiar nu e o intamplare...poate le va spune candva...
sau poate ei o simt deja..
Acum vrea doar sa se bucure...sa -i iubeasca....sa daruiasca mult mai mult de cat a primit Ea pana acum, ca si copil.
De ar putea ....... ar renunta la ea si ar darui totul copiilor din lume...
DA...le-ar da rasaritul de dimineata, nisipul umed de pe malul marii, valurile de azur, paleta de culori zamislita de soare la apus, gustul unic al bauturii ce tatal ei i-o reinventeaza zilnic, mainile mamei impletindu-i grijuliu zulufii neastamparati, boticul umed al catelusului ce o urmareste peste tot...
Ce n-ar da sa  vada copiii! Sa vada ochisori umpluti de bucurie!
Se uita suuuuuus, se uita spre infinitul existentei tuturor si-si doreste sa-si gaseasca scopul candva.
Sa afle de ce Ei  i se cuvin atatea...si altora atat de putin..
Din pacate a fost nevoita sa ia cu ea si stropul de uitare necesar si, desi ii e cunoscuta necesitatea,mintea-i frageda se chinuie sufocata sa-l renege.
           Daca ar putea imbratisa , pe rand ,2 minute , pe fiecare om in parte, exact cand el ar simti nevoia unui umar de plans..atunci....atunci nu ar trai degeaba.
Nu s-ar simti egoista in venerarea darurilor ce i -au fost menite.
Va veni si ziua Ei...
Pana atunci se bucura!
Sta intinsa pe mal si se lasa spalata de orice urma de gand din univers.
Ochii-i deseneaza amurg cu stele si ea,EA..... doar ESTE.

o seara

     

       Iar nu dorm...Zambesc cu zambetul unui copil inocent la vederea pisicii din preajma mea.

Sta tolanita langa mine, acoperindu-si cu labutele ochisorii aia mari si curiosi care ma scruteaza zi de zi cu aceeasi dragoste.Doarme mititica si lumina veiozei ii denatureaza visul dulce in care e cufundata.Probabil e intr-o lume pisiceasca perfecta; atat de perfecta cum numai pentru realitatea ei din vis poate exista.cu toate acestea ea e langa mine...ii simt blanita calda pe pielea-mi si ii intregesc simfonia torcaitului ei cu cateva mangaieri.

      E minunat cum niste lucruri atat de simple pot sa-ti umple sufletul de o lumina calda,pe care o stii de atata vreme dar care mereu te surprinde atat de mult.

In seara aceasta m -am recunoscut cu o cunostita veche,zic eu...prea multe coincidente pentru o seara chiar si  pentru mine.

In 25 de ani ai mei nu m-am mai simtit atat de conectata cu o persoana despre care stiam atat de putin si totusi atat de mult.Cert e ca dupa doua zile in pat, fara nici un chef de absolut nimic fiinta  aceasta m-a facut inca o data recunoscatoare pentru tot ceea ce sunt si ce am.

Probabil pare ceva exagerat,golit de un inteles profund, dar nu e deloc asa.

Cu totii primim semne, cu totii stim ca nu degeaba ne chinuie sufletul asta al nostru.Nu trebuie sa fii un geniu sa realizezi ca noi , oamenii in primul rand trebuie sa iubim.Si prin dragostea noastra sa cantam oda intregii creatii.

       Gandurile zboara mii..vreau sa traiesc...vreau sa ma bucur..vreau sa ofer ce e mai bun din mine..oare e atat de gresit?

Mi-a atras atentia ceva pe afara....cred ca...ninge! si e atat de frumos!  Ma duc sa fac o poza, afara!

Ma duc sa simt cum fulgii imi mangaie obrazul, eventual sa le simt gustul rece ,dulce si pur.

Ma duc sa fiu copilul din mine!

Nu uita nici tu de al tau!