O scrisoare sincera catre mine.
De ce o scriu?
Ca sa fie vazuta de alti ochi decat ai mei de acum, sau fie si ei ,intr-o maniera sincera, eliberatoare si constructiva.
Un soi de autopsihoterapie, un loc cald unde sa-mi oblojesc ranile, iert trecutul, accept prezentul si imbratisez femeia care mi se asterne la picioare, atat de "altfel "
ca ma sperie.
Sunt chestii care desi ar trebui sa le vars si vindec, ca o varsatoare ce sunt, le innod si le ascund smotocite ,stand mereu in dubii cum sa ma eliberez de ele.
Am uitat cum sa zambesc si eram cea mai buna, am uitat cum sa rad din fiecare particica a corpului, am uitat cum sa iubesc.
Sunt o straina care se cauta nebuna prin fel si fel de oglinzi umane,care admira fel de fel de fatete dar nu mai stie cine e, ce vrea de la viata, unde s-a dus?
Sunt intr-o letargie mocirloasa din care-mi fac curaj cu greu ,sa ma ridic.
Am devenit atat de anosta incat ma tem sa nu deranjez, ma tem sa fiu in vreun fel posibil anume,ca nu cumva lumea de langa mine sa nu ma mai recunoasca, sa nu stie cum sa ma accepte, cum sa ma tina in brate si sa ma impinga sa-mi desfac aripile si sa plec spre mine...
Gandurile nici nu vor sa se mai duca spre ceva pozitiv, ci raman pe nisipurile miscatoare ale neincrederii , consumandu-ma incet si sigur pana la epuizare.
Stiu ca trebuie sa ma reinventez, sunt deja alta dar cum sa ma exprim, cum sa fiu, cum sa zbor cu detasarea care-mi curge in sange din prima secunda ce m-am nascut?
Sunt un amalgam de euri din diverse clipe ale unui trecut ce-mi pare vis acum, vin flash-ri peste flash-uri si nu mai inteleg nimic.
Exista Deja-vu-uri,semne , oameni noi si frumosi cocotati pe muntele propriu de glorie si naturalete,exista autenticitate nevinovata , pura , eterna..
Si tind cu atata desavarsire spre ele ,tremurand de emotie ,dar traind o angoasa stupida care inca ma teleporteaza intr-o lume cu ganduri de frecventa mult prea joasa..
Toata problema e cu educarea mintii .
am uneori impresia ca tratez cu prea multa vehementa o chestie ce nu tine de gandit, ci doar de trait, de simtit.
Ma transform si o simt.
Ma transform si am cerut-o.
Dar cine voi fi? ca nu-mi dau seama?
se poate sa-mi placa de mine in asa maniera incat totul sa curga natural, firesc, uman si iubitor?
de unde atata aviditate dupa control, cand nimic nu mai poate fi previzibil?
Iar in contextul crizei existentiale, mi-am pierdut interesul pentru ludic, am devenit prea serioasa, prea rigida, prea atenta la tot ceea ce fac , pentru a nu fi perceputa gresit.
Mi se intampla uneori sa ma trezesc vorbind si sa aud debia cand graiesc ,ceea ce zace inauntrul meu.
Sa aud o voce a mea pe care nu o mai cunosteam si suna de parca nu as fi eu..
dar suna atat de placut ca-ti creste sufletul de multumire.
Si simt ca nu am cu cine vorbi, ca nu am cu cine ma cunoaste, nu am cu cine evolua.
Sau poate am ,dar din aceeasi teama stupida de a nu fi judecat , etichetat ma inchid in mine in loc sa ma explorez, in loc sa ma arunc in viata si sa ma descopar zambind, zilnic mai eu.
Eram atat de buna in a darui, a ma darui, iar acum pur si simplu simt ca vreau sa ma dizolv in lume,nu mi se mai pare ca ceea ce am de daruit mai e la fel de important.
O fac zilnic,cu tot felul de oameni dar acum nu mai pot privi oamenii in ochi.
Raspunsul inevitabil ar fi ca nu as vrea sa mi se citeasca ce sunt ,caci inca nu o am in cuvinte pentru mine insami.
Si cum sa ajuti ,sa daruiesti daca inca nu stii ce ai devenit?
Teoretic stiu care sunt pasii spre eliberarea mea, dar practic sunt fara vlaga.
Acum trebuie sa am rabdare, un mecanism e deja in miscare de care suntem cu totii perfect constienti.
E greu ,dar rabdarea e una dintre virtutile umane pe care inevitabil o bifam la un moment dat cu totii.
Incepe lin cu acceptarea,iertarea,constientizarea lucrurilor ce urmeaza si dupa cu,manifestarea lor.
Trebuie sa avem rabdare cu noi, sa incepem sa ne reiubim pentru a intelege ulterior ce e de facut.
Nu poti sti ce vrei de la viata pana nu te cunosti si nu poti intelege lumea din jur pana nu te intelegi pe tine.
Totul se rezuma simplu la arderea tiparelor vechi si renasterea, din cenusa o unui nou eu, apt pentru a realiza toate lucrurile marete pe care ni le-am putut imagina vreodata.
Still breathing in and out for love...
Postări
