Zile albe.
Zile negre.
Zile pline de culorile Curcubeului launtric ce te ploua a pace, puțin câte puțin.
Nu mai stiu ce-i azi, ce a fost ieri ce-o fi maine... Ce or fi zilele , ce or fi Nopțile ce ma invelesc in mine , din mine, in voi cu voi?
Sunt ganduri ce vin si pleacă,ce nu-s ale mele decât in măsura in care sunt si ale tale si le împărțim corect pe din doua sa ne fie usor.
Întrebări mii, Răspunsuri inzecite , soluții turnate cuminte pe gât, una câte una cu câte o gura sanatoasa de viata .
Nimic concret, ceata densa ce se lasa amețitor peste cap, dând o falsa iluzie de plutire prin nori.
Sunt sătulă de asteptari.
Le am cusut prea mult cu ața albă crezând ca mi se cuvin, ca or sa mi se se aseze toate la picioare chiar daca eu nu am curajul să le trăiesc, sa mi le cer, sa mi le merit.
Si daca as începe doar sa dau?
Fara sa cer, fara sa tânjesc
Fara sa plâng, fara sa sper?
Daca as începe sa fiu tot ce sunt?
Fara sa ma compar , sa ma judec ,fara sa dau explicații despre nimic?
Sa curg , sa ma preling goala, dezbracata de orice inhibitii si scenarii ale unei variante palpabile de viitor?
Cum ar fi daca nu as mai intreba ci doar as trai, as iubi, as darui?
Azi o sa ma regasesc, o sa ma recunosc, o sa ma imbratisez.
Pentru ca sunt Eu.
Postări
