Ce nu sunt?

stau si ma intreb zgaraindu-mi peretii care-mi -e cruda si umila mea menire.

intrebarile ma siruie reci si fara raspuns pe spate

poate ca nu stiu prea bine ce sunt,

dar ce nu sunt, stiu

nu sunt prea mult, prea bun , prea sofisticat

sunt putin din tot si un pic din nimic

sunt ceea ce sunt si devin in fiece zi

cu tine, cu mine , cu ei mai putin...

si ce ar mai conta ce as fi, caci fara mine inca ai Fi.

a fi sau a nu fi, o cruda intrebare

ce-mi da sete de murire, de iertare, de viata, de-ntrebare

navala de ganduri, neputinta intr-un pahar  plin de furtuna

 ca sa-mi astern doua tample si -o mana sub cap, pe o perna.

 cu gust de viata sa privesc cerul de sub si peste mine

universuri si timpuri pe care toti le traim deloc sau un pic bine,

caci simturile dorm, inima zace, mintea nebuna isi face de cap

si omul din noi tremura- ascuns in dulap.

ce nu sunt?

nu sunt cam multe, dar pot deveni

nu sunt ura, hotie, aviditate decat asa o secunda din zi

nu sunt niciodata totul din  ce simt in mine si uneori cam totul din tine,

asa ca iert altora tot ce zace mai rau ,inca un minut in mine.

si plec mai departe, desculta cu bratele larg incucisate

cu speranta in suflet,dor deoameni,de viata, pacate.

nu sunt tot ce altii sunt inzecit, 

sunt pofta de viata, sunt suflet iubit.

     Jodhie Panggalih Jodhie Panggalih