marți, 16 aprilie 2013

Life is a game


Noi toti jucam la o loterie.
Se cheama generic VIATA.
Nu-i 6 din 49 , ca ar fi prea borring si ar castiga prea multa lume,prea usor.
Ne punem cate o dorinta.
doua
trei
zece
treisprezece
cinci zeci si noua
...............................
ne punem atat de multe ca nu le mai tinem minte vreodata...
uneori nici nu mai stim in ce culori am visat, ce forme, ce naluci am fi vrut sa le tragem de coada,sa le scuturam bine de pulberea de stele si sa le legam fedeles in sacul nostru plin de lutul vremii.
Le uitam numarul,le pierdem socoteala, mai mergem sa ne omologam castigul din cand in cand.
De cele mai multe ori ,desi castigam, nu suntem fericiti, ci dublam miza, o triplam ,aruncam totul pe geam nepasatori punandu-ne speranta in fel de fel de iluzii efemere.
Fugarim oameni, calcam mandrii, imbalsamam picioare puturoase de invidie in loc sa le amputam.
Devenim treptat niste zei ai numerologiei, niste oracole ale neputintei noastre.
Aruncam priviri parsive in gradina vecinului si tavalim prin noroi orice  urma de bun simt, ce ni se mai prelinge pe tample.
Asteptam in van sa devenim multimilionari si uitam ca nu am avut bani de bilet vreodata.
adunam ciorchine mii de bilete, le punem sub saltea si asteptam sa cada norocul peste noi , mereu nefericiti,mereu nemultumiti, mereu sustinand ca stim incotro ne indreptam.
De fapt purtam masti si ne coloram coliviile cat mai tipator,ca lumea sa nu afle  ce se intampla de fapt cu noi.
Unii dintre noi, mai putini la numar, ce-i drept , nu se bazeaza pe biletele primite,ce li-s destinate .
Ignora tot si traiesc fara sa-si puna tone de dorinte.
In schimb au mereu bratele larg deschise  pentru tot.
Ei rad ,plang ,traiesc , dainuiesc si...muncesc.
Ei sunt piatra mica ce rascoleste oceanul cu ale ei unde, in cautarea propriului adevar.
Viseaza mult, par asa marunti ,asa fara de rost
Poate ca ei nu  s-au lasat inghiti de joc....poate-si dau seama ca sunt facuti nu ca Viata sa se joace cu ei, ci ca ei sa se bucure de Viata, la fel ca si de un joc.
Stau si ma intreb acum, uitandu-ma la tine:

 Tie...  iti place cum te joci?



2 comentarii:

Anonim spunea...

Mie nu imi place cum ma joc, dar m-am regasit perfect in randurile tale. Defilez printre primii, desi mi-e clar ca mi-as dorii sa fiu printre ultimii.

Kind of blue spunea...

important e ca te recunosti si recunosti in tine toate intrebarile retorice care ne cocoseaza ;)