Iar ganduri..

Daca am zile cand gandurile-mi stau parnaiase printre zabrelele unei societati nihiliste, un soi de culpa mi se cuibareste-n suflet.Si nu mai pot sa tac, nu mai pot sa tolerez.
 Imi vine sa urlu adevaruri pe care lumea le stie si cu care joaca un soi de-a baba oarba prosteasca si groteasca.
Am stari contrarii si ma lupt cu oamenii din mine pe care nu-i stiam vreodata, dar pe care-i blamam si blestemam pe strazi,prin magazine,peste tot.
E un soi de ciuda, de revolta ,de mila ...e un soi de nebunie care-mi condimenteaza visurile si le transforma in dihanii ,in monstri ..de eu-uri cu care nu vreau sa ma identific vreodata.

As vrea sa schimb lumea.
Da ..inca mai cred ca o facem cu totii,oricum.Ca nu credem ca influetam vieti,destine,drumuri...e altceva...
Schimbarea sta in fiecare din noi.Si incepe cu Mine.
Insa nu pot..nu pot sa inteleg autodistrugerea.
Nu suport prostia,trufia,egoismul.
Incerc sa privesc din unghiuri straine ingustei mele minti,imi exploatez imaginatia incercand sa gasesc explicatia celorlalte realitati, sa gasesc justificari tuturor..

E chiar o utopie sa fii OM?

Inca nu intelegem ...noi,oamenii.
Nu ,nu  intelegem nimic.
Si nici nu vrem.De ce am vrea adevaruri crude?
De ce am vrea sa ajutam lumea?
Si de ce am ajuta-o daca nu ne ajutam nici pe noi?

Suntem prea ocupati in stradania de a fi perceputi ca oricine altcineva numai ca noi insine nu.
Si suntem niste tristi....niste tristi a caror viata se scurge pe sub ochi, dichisita cu trivialitati ....

Hai,fugi in lumea ta, pe drumul tau..si judeca-ma, hai fii rau!