miercuri, 28 martie 2012

Joy


Uneori ma intreb ce ne face pe noi oamenii sa ne adunam in ciorchini,  in bataia soarelui?
Ne ingramadim muteste unde vedem semeni similari noua,stam laolalta sa ne incalzim reciproc si sa privim lumea din acelasi unghi.
Impartim placeri comune, mici nimicuri  care ne agata cate un curcubeu in privire si speranta in suflet.
Ne place sa ne dam in scranciob, sa impartim cafelute, sa masuram pamantul cu pasi grabiti, sa tachinam lume, sa radem zgomotos, sa aruncam banii pe maruntisuri, sa stalcim cuvinte, sa criticam masti.
Ne place sa fim noi, sa aflam cine suntem, sa ne redescoperim.
Ne place sa ne redescoperim in fiecare bobita vecina de struguras din ciorchinele nostru gras si mereu zambim cand vedem intr un alt ciorchine total diferit, o bobita de culoarea noastra.
De ceva vreme imi curge mai multa viata prin vene..
Ochii-mi deseneaza mai multe tablouri
Gura se minuneaza ce poate grai...iar uneori cat de putin poate descrie din ce simte..
Miresmele noi imi inunda simturile,
Urechile aud culori.
Sunt dor de sinestezie si dorinta de nou redescoperit.
Sunt.
Nu stiu ce dar stiu ca sunt.
Am inceput sa-mi extind curiozitatea si setea spre culmi prapastioase.
Simt cu niste simturi noi, gandesc mai putin si zbor mai des.
Zambesc.
Zaaaaambeeeeeesc!
Si cred ca ..ma iubesc.
Nu sunt niste ganduri halucinante ale unui nebun ce s-a impiedicat de realitate si nu mai poate pleca mai departe.
Imi daruiesc ce-mi place.
Imi place ce daruiesc.
Si chiar daca nu pot sterge cu un burete raul din lume, macar am aprins o scanteie intr-o camera intunecata.
Si nu ai cum sa contesti ca nu ai vazut-o!
Stii de ce?
Pentru ca te-am simtit cum ai zambit.
Si cum zambesti din nou...
Si mi-e suficient.
Atat.